Actualitate

ONJN: Amenzi de circa 10 milioane de lei, aplicate într-un an

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a efectuat în ultimul an 11.000 de controale, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ 10 milioane lei și a înaintat 70 de plângeri penale.

De asemenea, 260 de mijloace de joc au fost indisponibilizate/confiscate și au fost revocate 60 de licențe, conform Raportului de activitate al președintelui ONJN, Vlad-Cristian Soare, cu prilejul împlinirii unui an de mandat.

Potrivit sursei citate, la organizatorii de jocuri tradiționale au fost derulate circa 7.000 de controale, fiind aplicate amenzi de aproape 8,1 milioane lei, iar la cei de jocuri la distanță 3.500 de controale, amenzile totalizând aproximativ 1,2 milioane lei. La alte tipuri de agenți economici/persoane fizice au fost efectuate 500 de controale, amenzile totalizând 800.000 lei.

În primul an de mandat al noului președinte a fost implementat registrul public al mijloacelor de joc, ‘o restanță veche de doi ani și un instrument esențial pentru combaterea pieței negre din retail’, se arată în raport.

Sursa citată mai semnalează că, la preluarea mandatului, ONJN se confrunta cu carențe grave în structurile de monitorizare și control, aspecte semnalate inclusiv în rapoartele Curții de Conturi pentru anii 2023-2024, cauza principală fiind absența sistemelor digitale și lipsa unor instrumente reale de verificare.

‘OJN nu avea acces la serverele în oglindă. Nu fusese realizat niciun control real asupra tranzacțiilor de pe platforme. Instituția accepta ca suficient un audit realizat de operatori’, se menționează în raport.

În acest context, au fost demarate anchete privind manipularea GGR-ului (Gross Gaming Revenue – Venitul Brut din Jocuri) și a taxelor declarate și s-a început recuperarea prejudiciului stabilit de Curtea de Conturi. Totodată, legea a fost modificată pentru utilizarea unei părți din sumele colectate pentru joc responsabil și rămase neutilizate, în scopul digitalizării instituției pentru a exercita un control real asupra operatorilor de jocuri de noroc.

În ceea ce privește autoexcluderea și protecția persoanelor vulnerabile, raportul semnalează că la preluarea mandatului existau 30.000 de cereri de autoexcludere neprocesate, iar mecanismul exista doar în teorie. Astfel, a fost emis un ordin care detalia procedura și a fost pus în funcțiune un sistem operațional, iar procedura a devenit operațională, 54.000 de persoane fiind autoexcluse.

‘Se încheie un an de mandat la conducerea ONJN. Un an dificil, dar important, în care au fost pornite reforme necesare și au fost obținute rezultate concrete. Prezentul raport sintetizează exclusiv proiectele finalizate și pe cele aflate în derulare. Acest an a demonstrat că schimbarea este posibilă. Ea nu vine ușor și nu se face fără rezistență. Au existat blocaje, opoziție și încercări de a frâna proiecte esențiale, atât din interior, cât și din exterior. Cu toate acestea, direcția a fost păstrată, proiectele au continuat, iar anchetele și demersurile inițiate trebuie să meargă până la capăt. Nu mi-am exercitat mandatul în logica apartenenței politice. Sunt și rămân un tehnocrat, iar aceste rezultate se datorează tuturor celor care au înțeles să sprijine un demers necesar, indiferent de culoarea politică. Pentru mine, este o onoare să servesc statul român’, a declarat președintele ONJN, Vlad-Cristian Soare, citat într-un comunicat al instituției.

Cele mai recente știri

To Top