Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

Pîslaru: Jalonul privind reforma sistemului de pensii nu este îndeplinit, din perspectiva Comisiei Europene

Declarația recentă a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia jalonul privind pensiile speciale ar fi fost îndeplinit încă din 2023, este gravă și falsă, consideră ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

‘Declarația recentă a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia jalonul privind pensiile speciale ar fi fost îndeplinit încă din 2023, este gravă și falsă. Este inacceptabil ca o instituție a statului să inducă în eroare opinia publică și să contrazică, în mod direct, realitatea confirmată de Comisia Europeană. Din perspectiva Comisiei, jalonul privind reforma sistemului de pensii nu este îndeplinit, motiv pentru care fondurile europene aferente – 231 de milioane de euro – au fost suspendate până la clarificarea situației’, a scris, luni, ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, coordonatoarea implementării PNRR la nivel european, Celine Gauer, l-a asigurat că, în momentul în care Guvernul României finalizează modificările asumate, jalonul va fi considerat îndeplinit.

‘Am discutat personal cu doamna Celine Gauer, coordonatoarea implementării PNRR la nivel european, și am primit confirmarea că, în momentul în care Guvernul finalizează modificările asumate, jalonul va fi considerat îndeplinit. Prin urmare, afirmațiile CSM sunt nu doar nefondate, ci și periculoase – ele afectează credibilitatea României în relația cu Comisia Europeană și alimentează o percepție falsă că statul român nu respectă angajamentele asumate. Nu este vorba despre o ‘vânătoare de magistrați’. Este vorba despre un sistem de pensii nesustenabil, care trebuie reformat pentru ca România să-și poată ține promisiunile față de propriii cetățeni și față de partenerii europeni’, a notat Pîslaru.

El a subliniat că Executivul condus de premierul Ilie Bolojan ‘lucrează într-un cadru de echilibru, responsabilitate și respect pentru principiul separației puterilor în stat, astfel încât, la termenul limită din 28 noiembrie, România să poată debloca cele 231 de milioane de euro suspendate în prezent’.

‘Reforma nu înseamnă atac la o categorie profesională. Înseamnă corectitudine, echitate și sustenabilitate – valori pe care orice stat european modern trebuie să le apere’, a adăugat șeful MIPE.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a susținut, vineri, într-un comunicat, că legea adoptată recent de Guvern privind pensiile magistraților nu are ‘nicio legătură’ cu cerința formulată de Comisia Europeană, după ce premierul Ilie Bolojan a afirmat că actul normativ vizează un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

‘Contrar celor afirmate în mod nereal de premierul României, în sensul că ‘rezolvarea pensiilor magistraților’ ar constitui un jalon de care depinde ‘o sumă de peste 200 de milioane de euro’ din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Consiliul Superior al Magistraturii face următoarele precizări: Prin Legea 282/2023 a fost modificat substanțial regimul pensionării magistraților (sub aspectul condițiilor de pensionare, al modului de calcul al pensiei, al etapizării etc.), toate aceste elemente, prevăzute de noua lege, fiind luate în considerare de Comisia Europeană pentru a evalua pozitiv obiectivul 215 ca fiind îndeplinit în evaluarea sa preliminară pozitivă din 15 octombrie 2024′, a explicat instituția.

De asemenea, Consiliul a menționat că aceeași Lege 282/2023 a modificat regimul impozitării pensiilor, indiferent de categoria profesională a beneficiarilor, iar, ulterior, prin Decizia Curții Constituționale 724/2024, dispozițiile privind impozitarea progresivă a pensiilor au fost declarate neconstituționale.

‘În consecință, Comisia Europeană a constatat că, în privința impozitării pensiilor, nu mai este îndeplinit jalonul 215, afirmând că, în urma Deciziei 724/2024 a Curții Constituționale a României, adoptată la 19 decembrie 2024, Comisia înțelege că prevederile relevante ale Legii 282/2023 care introduce impozitarea mai mare a pensiilor nu pot fi puse în aplicare de Guvern. Așadar, celelalte aspecte care privesc regimul de pensionare a magistraților (condiții de pensionare, mod de calcul al pensiei, etapizare etc.) nu au constituit obiectul vreunei critici din partea Comisiei, rămânând astfel consolidate’, a indicat CSM.

Conform CSM, legea adoptată recent de Guvern ‘nu are nicio legătură’ cu cerința formulată de Comisia Europeană printr-o scrisoare din 25 martie.

Cele mai recente știri

To Top