Poșta Română a finalizat implementarea aplicației ‘Control Numerar’ – o soluție informatică dezvoltată integral ‘in-house’, ce permite monitorizarea precisă a fluxului de numerar, de la nivel central până la fiecare subunitate poștală, oferind un control sporit asupra fondurilor companiei.
‘Implementarea aplicației Control Numerar nu este doar un pas înainte în digitalizarea proceselor noastre interne, ci și un angajament ferm față de eficiență, securitate și transparență. Această soluție ne oferă o perspectivă modernă asupra gestionării fondurilor, reducând riscurile și optimizând costurile. Continuăm să investim în inovație pentru a construi o Poștă Română mai agilă, mai sigură și mai competitivă’, a menționat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale ‘Poșta Română’ (CNPR), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
Lansată la nivelul întregii companii în septembrie 2024, aplicația reprezintă un pas important în strategia de transformare digitală a Poștei Române și va contribui la eficientizarea activităților operaționale și la creșterea transparenței financiare.
Potrivit sursei citate, printre beneficiile majore ale soluției informatice se află: monitorizare în timp real a soldului de numerar din fiecare subunitate poștală; securitate avansată, prin control riguros al fondurilor disponibile; automatizarea rapoartelor financiare, facilitând verificările interne; optimizarea fluxului de numerar, reducând costurile de transport și asigurare; accesibilitate prin platforma web, disponibilă exclusiv în rețeaua IT a Poștei Române.
De asemenea, odată cu implementarea aplicației se așteaptă reducerea timpului de procesare a tranzacțiilor financiare, minimizarea erorilor umane prin automatizare, prevenirea deficiențelor de numerar prin monitorizare exactă, reducerea riscului de fraude prin controale automatizate, dar și optimizarea costurilor prin ajustarea ridicărilor de numerar în funcție de necesarul real.
Aplicația ‘Control Numerar’ a fost realizată integral ‘in-house’, iar economia la bugetul CNPR a fost de 50.000 de euro, precizează compania.
Poșta Română este operatorul național din domeniul serviciilor poștale și se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (93,52% din pachetul de acțiuni) și Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acțiuni).
