Românii cheltuiesc între 10.000 și 35.000 de euro pentru a avea o dantură nouă și completă, atât cât poate costa spre exemplu renovarea și mobilarea unui apartament vechi sau chiar o garsonieră. Prețul final pentru dantură diferă în funcție de problemele dentare, intervențiile necesare, numărul de implanturi de dinți, adiția de os, eliminarea cariilor, tratamentul de canal, durata tratamentelor, materialele folosite și alte tratamente necesare pe parcursul obținerii unei danturi noi, potrivit datelor Deos Dental, una dintre primele clinicii dentare care folosesc tehnologia laser în intervențiile stomatologice. În medie, peste 50 de români își reconstruiesc anual dantura, ajungând să cheltuiească până la 35.000 euro.
Românii cu vârste între 45 și 50 ani sunt cei care plătesc la 35.000 euro pentru o avea o datură completă. În lipsa prevenției și a îngrijii orale în mod constant, dantura se deteriorează până la pierderea completă a dinților, care a început să fie frecventă încă de la 40 de ani.
Pentru reconstrucția danturii și alte intervenții stomatologice complexe, românii preferă tratamentele cu laser în locul celor clasice, realizate cu bisturiu, chiurete și substanțe antibacteriene, pentru a evita orice durere și a se vindeca mai repede, mai ales că prețurile sunt aproape similare. Astfel, interesul românilor pentru proceduri cu tehnologie laser este de 3 ori mai mare în 2023-2024 față de 2022 și s-a dublat în 2024 față de anul anterior. Cea mai căutată procedură cu laser în ultimul an este cea pentru dinți ficși în 24 de ore, prin care este obținută o dantură completă și nouă în cel mult o zi și pentru are românii plătesc între 17.000 și 25.000 de euro.
“În proporție covârșitoare, de peste 90%, românilor le este teamă de dentist și de durerea care poate apărea în procedurile stomatologie. Opt din 10 pacienți care ajung în cabinetele Deos Dental, pentru tratamente cu laser, raportează experiențe neplăcute sau chiar traumatizante din proceduri dentare anterioare, în care au fost folosite metode clasice de intervenție.
Însă în cabinetul de stomatologie nu mai trebuie să existe durere nici la tratarea unei simple carii, nici în cazuri mai complexe, mai ales că în prezent avem la îndemână tehnologie inovatoare, aceeași care este folosită și în străinătate, în SUA sau Japonia. Prin folosirea tehnologiei laser, pacientul va avea parte de două mari beneficii pe care nu le poate avea niciodată prin metodele clasice de tratament și anume biostimularea și efectul bactericid. Românii preferă tratamentele stomatologice cu laser pentru că nu mai au de ce să se teamă de durere și astfel sunt mai relaxați și mai convinși să meargă la stomatolog. Frica de dentist este în continuare unul dintre motivele principale pentru care românii evită să trateze problemele dentare, dar tehnologia laser schimbă în bine percepția românilor și vom vedea îmbunătățiri ale sănătății orale la nivel de țară”, declară Laurențiu Dorobanțu, CEO și co-fondator al clinicii premium laser Deos Dental.
Laser vs bisturiu: cele mai frecvente intervenții stomatologice cu tehnologie inovatoare
În ultimii ani, tratamentele cu tehnologie laser sunt preferate atât de adulți, cât și de copii, în cele mai multe cazuri, de la intervenții chirurgicale pentru extracții sau implanturi la proceduri mai simple simple, cum ar fi eliminarea cariilor sau albirea dinților. Laserul este un fascicul de lumină care rezolvă eficient și fără durere orice problemă medicală, de la o simplă carie, la implanturi dentare, tratarea bolii parodontale și la alte intervenții chirurgicale complexe.
Cei mai mulți români ajung în cabinet atunci când problemele dentare sunt acute, iar 10% din motive de prevenție sau de estetică. Astfel, 6 din 10 pacienți vin pentru intervenții complexe, și anume implanturi dentare asistate laser și tratarea parodontozei cu laser, care sunt rezolvate fără durere, cu cea mai modernă metodă denumită Deos Laser Smile, arată datele clinicii Deos Dental. Tratamentele de canal și curățarea cariilor se află, de asemenea, printre cele mai căutate proceduri.
Conform statisticilor oficiale, 8 din 10 români cu vârsta peste 35 de ani au o boala parodontală într-o formă incipientă sau mai avansată, care duce într-un final la pierderea dinților. Din această cauză, numărul persoanelor fără dinți care ajung în cabinet crește exponențial de la an la an. Astfel, potrivit Deos Dental, cea mai căutată intervenție în ultimul an, și cea mai complexă de altfel, este procedura dinți ficși în 24 de ore, pentru completarea și reabilitarea danturii într-o singură zi. Numărul solicitărilor pentru această procedură s-a dublat în ultimul an, românii alocând între 17.000 și 25.000 de euro pentru a avea o dantură nouă în cel mult o zi.
“Procedurile cu laser sunt preferate de români, inclusiv pentru copii, atât pentru evitarea durerii și recuperării mai rapide, cât și pentru costul similar față de procedurile clasice, cu bisturiul și anestezie. Prețurile pentru o procedură cu laser pornesc de la 597 lei și ajung la mii sau zeci de mii de euro în cazul intervențiilor complexe. În clinica noastră folosim în totalitate tehnologia laser, în toate procedurile, pentru rezolvarea problemelor dentare sau înfrumusețării dinților românilor. Ne aflăm printre primele clinici care au înlocuit bisturiul cu laserul, având protocoale unice pe chirurgie laser și pe tratament de paradontoză. În România, tehnologia laser nu este încă folosită la capacitate maximă în stomatologie, însă de acum piața a început să o recunoască. Cu această metodă inovatoare, rezultatele sunt mult mai bune decât prin metode clasice, însă este nevoie de studiu din partea stomatologilor și de atenție în folosirea laserului. Pacienții din țară și românii din diaspora apreciază foarte mult când este folosită în intervențiile stomatologice”, explică Laurențiu Dorobanțu, CEO și co-fondator al clinicii premium laser Deos Dental.
Astfel, piața de stomatologie din România se află într-o evoluție constantă, iar numărul românilor care merg la stomatolog este în creștere, fiind tot mai conștienți de faptul că sănătatea dinților generează alte probleme de sănătate și influențează starea lor generală, conchid specialiștii clinicii premium laser Deos Dental.
Deos Dental este o clinică stomatologică de top din România, oferind o gamă completă de servicii dentare ca soluție la orice problemă. Fiind printre primele clinici care folosesc tehnologia laser, Deos Dental a pus bazele stomatologiei fără durere în România, folosind metode moderne în toate procedurile dentare. Cu o echipă formată din medici specializați, în ultimii ani, numărul procedurilor s-a triplat, iar numărul pacienților este dublu, beneficiind de tratamente fără durere, o dantură sănătoasă și calitativă și de o experiență superioară.