Asigurări

UNSAR: 800.000 de români sunt protejaţi de o asigurare voluntară de sănătate

Foto: iStock

Aproape 800.000 de români erau protejaţi de o asigurare voluntară de sănătate, cu aproximativ 20% mai mult faţă de perioada similară a anului anterior, având astfel acces mai rapid la servicii medicale de calitate, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

„O asigurare voluntară de sănătate contribuie la bunăstarea noastră şi a întregii familii, atât în cazul apariţiei unor evenimente nefericite, cât şi ca soluţie de prevenţie. Dezvoltarea asigurărilor de sănătate poate fi accelerată prin politici publice, în beneficiul tuturor românilor, inclusiv prin permiterea utilizării lor în spitalele publice”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Conform sursei citate, această preocupare a românilor pentru bunăstare se reflectă şi în cea mai recentă ediţie a Barometrului UNSAR – IRES.

Potrivit acestuia, 6 din 10 români se aşteaptă ca nivelul lor de bunăstare să crească anul acesta, iar 2 din 10 participanţi la cercetarea sociologică spun că se aşteaptă ca bunăstarea lor individuală să rămână la fel.

Asigurările voluntare de sănătate sunt segmentul care a înregistrat una dintre cele mai susţinute evoluţii la nivelul industriei de asigurări facultative, cumulând în trimestrul 1 al acestui an prime brute subscrise în valoare de aproximativ 321 milioane lei, cu circa 30% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior.

„Dincolo de consolidarea unei culturi financiare şi de rezultatele bune care încep să apară, suntem încă departe de nivelul altor ţări din Europa. Tocmai de aceea, vom continua să contribuim la o mai bună informare a publicului larg privind riscurile la care ne expunem şi modul în care le putem gestiona”, a declarat Roxana Băluţă, specialist Asigurări de Viaţă & Sănătate şi Coordonator Programe UNSAR.

Asigurările voluntare de sănătate protejează suplimentar bugetul familiei în cazul producerii unei îmbolnăviri sau a unui accident cu consecinţe nedorite şi, adesea, costisitoare, facilitând accesul oamenilor la serviciile medicale necesare restabilirii stării de sănătate. Totodată, acestea sunt, deopotrivă, şi o soluţie de prevenţie şi depistare precoce.

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.

Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.

Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

Potrivit UNSAR, asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică.

Cele mai recente știri

To Top