Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, despre introducerea de deduceri din impozit pentru meditaţii, că treaba lui de premier nu este să bage oameni la puşcărie sau să angajeze zeci de mii de oameni la ANAF ca să urmărească profesorii dacă plătesc impozite la meditaţii. El a arătat că toată lumea îşi duce copilul la meditaţii, şi fiul său a făcut meditaţii şi a menţionat că în funcţie de venit, pentru cei care câştigă mai puţin şi pentru clasa medie, vor fi deduceri din impozit, pentru meditaţii.
Premierul a fost întrebat despre deducerile de impozit pentru meditaţii, el arătând că este în lucru. ”Treaba mea de prim-ministru nu este să bag oameni la puşcărie sau să angajez zeci de mii de oameni la ANAF ca să urmăresc profesorii dacă plătesc impozite la meditaţii. Ştim cu toţii că în România, de 50 de ani se fac meditaţii. Toată lumea îşi duce copilul la meditaţii, şi fiul meu a făcut meditaţii”, a spus premierul. ”Ca să închidem această discuţie, este normal să aibă acces la aceste meditaţii toată lumea, şi copiii celor cu venituri mai mici, şi copiii celor cu venituri mai mari. Şi atunci, în funcţie de venit, pentru cei care câştigă mai puţin şi pentru clasa medie, vor fi deduceri din impozit, pentru meditaţii. În momentul în care treci în calculator chitanţa de la meditaţii, ţi se deduce din impozit. Normal că acest impozit dvs îl calculaţi lunar, el se calculează anual, şi atunci veţi vedea că se strânge o sumă consistentă”, a explicat el. Marcel Ciolacu a precizat că pragul pentru deducere o să îl discute cu domnul ministru şi cu Banca Mondială. ”Eu am discuţiile cu Banca Mondială în ceea ce priveşte principiile, pe urmă vin specialiştii”, a completat premierul. El s-a referit şi la digitalizarea ANAF. ”Începe şi ANAF, după mult timp şi după 30 şi ceva de ani de când se ţin cu mâinile de caiete şi creioane şi birouri ca nu cumva să vină digitalizarea şi în continuare să facem controale aleatoriu, după mintea noastră. Asta este, vor ceda şi vor face digitalizarea”, a afirmat Ciolacu.