Analize

Alegerile prezidenţiale din România pot creşte volatilitatea leului pe termen scurt. Impactul pe termen lung va fi minim

Foto: iStock

Alegerile prezidenţiale din România pot creşte volatilitatea leului pe termen scurt, însă impactul pe termen lung va fi unul minim, arată o analiză realizată de unul dintre principalii furnizori globali de servicii de schimb valutar şi plăţi internaţionale.

Astfel, cursul EUR/RON are potenţial de creştere pe termen scurt, până la nivelul de 5,00 lei pentru un euro, dar nu se preconizează o creştere susţinută a euro anul viitor.

„În ultimele luni ale acestui an, dar şi în 2025, procesul de normalizare a politicii monetare în Uniunea Europeană şi în Statele Unite va constitui forţa motrice a pieţelor valutare şi a întregului sistem financiar. Măsurile adoptate de băncile centrale vor avea un impact semnificativ asupra sentimentului pieţei şi strategiilor de investiţii la nivel global. Alegerile prezidenţiale din SUA şi România vor avea efecte minime asupra pieţei valutare pe termen lung. În schimb, alţi factori impredictibili, precum evoluţia economică a Chinei, lichiditatea scăzută pe diverse segmente ale pieţei şi instabilitatea geopolitică din Orientul Mijlociu, au potenţialul de a influenţa dinamica pieţelor valutare”, se arată în analiza fintech-ului iBanFirst .

Potrivit analiştilor, cursul USD/RON nu va avea scăderi semnificative, având în vedere puterea dolarului. Dacă rata se va apropia de pragul de 4,44, aceasta ar însemna o revenire tehnică, similară cu cea care a avut loc în urmă cu o lună. Acest lucru va determina investitorii să cumpere din nou dolari în aşteptarea unei creşteri.

„Cursul EUR/RON are potenţial de creştere pe termen scurt, până la nivelul de 5,00. Creşterea va fi generată în mare parte de randamentele în scădere ale obligaţiunilor, determinând investitorii să facă pariuri tactice pe euro în speranţa unor câştiguri pe termen scurt. Acest lucru explică, de asemenea, creşterea recentă a EUR/USD. Cu toate acestea, analiştii nu prevăd o creştere susţinută a euro anul viitor, inclusiv faţă de leu”, precizează sursa citată.

Pe de altă parte, dacă rezultatele alegerilor din SUA nu vor fi contestate, analiştii prognozează că perechea EUR/USD va fluctua între 1,07 şi 1,12 până la sfârşitul anului. Doi factori structurali cheie vor influenţa cursul EUR/USD în aceste luni şi anul viitor: performanţa economică solidă a SUA şi rezultatele superioare ale pieţei bursiere din SUA.

Estimările indică un avans al economiei americane de 3% şi, având în vedere reducerea agresivă a ratelor de către Rezerva Federală, se aşteaptă ca economia SUA să depăşească Europa în următorii ani. Acest lucru ar putea atrage investitori care caută randamente mai mari, susţinând creşterea dolarului.

Înfiinţat în anul 2016, fintech-ul iBanFirst furnizează companiilor de comerţ servicii de plăţi transfrontaliere, schimb valutar şi management al riscului, combinând capacităţile unei platforme de ultimă generaţie cu expertiza specialiştilor în domeniul forex.

Cu peste 350 de angajaţi în 10 ţări europene şi un volum de tranzacţii de circa 1,4 miliarde de euro lunar, iBanFirst este listată de Financial Times ca una dintre companiile cu cea mai rapidă creştere din Europa.

Fintech-ul este susţinut financiar de banca franceză de investiţii Bpifrance, de liderii europeni în investiţii de capital de risc Elaia şi Xavier Niel, precum şi de fondul de investiţii american Marlin Equity Partners. Ca instituţie de plată reglementată de Banca Naţională a Belgiei, iBanFirst are autorizaţia de a opera pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Cele mai recente știri

To Top