Actualitate

Jumătate din Generația Z a României crede că în viitor va trebui să părăsească Europa pentru a avea o viață mai bună

euro economie

Agenția de publicitate McCann Worldgroup, în parteneriat cu agenția de media UM România, a lansat ieri, 26 aprilie 2023, studiul „The Truth About New Europe 2023”, un studiu pan-european, inițiat de divizia Truth Central al rețelei McCann, orientat spre viitor, care prezintă așteptările pe care Europa de astăzi le are pentru liderii de mâine.

Studiul a fost întreprins pe baza unui eșantion de 12.000 de cetățeni europeni și a unor interviuri aprofundate cu peste 60 de experți dintr-o gamă largă de industrii, companii și instituții, inclusiv CEO, CMO, futuriști, jurnaliști și academicieni.

Potrivit rezultatelor, există un nivel din ce în ce mai mare de incertitudine în regiune și sentimente amestecate cu privire la potențialul Europei de a fi un lider global.
Aproximativ 1 din 2 cetățeni europeni este îngrijorat în prezent de siguranța traiului de zi cu zi și un procent de 54% crede că Epoca de Aur a Europei a trecut.

În acest context polivalent, la întrebarea: „ce rol va juca țara dumneavoastră pe scena globală în viitor?”, mai mult decât orice alte națiuni, românii își văd țara în primul rând ca o „victimă”, comparativ cu un rol de „susținător” (”follower”), așa cum este înțeles de majoritatea țărilor europene. Cu toate acestea, din nou cu mult mai mult decât orice alte națiuni, românii văd România jucând și rolul „asistentei” pe aceeași scenă globală.

Pe măsură ce europenii au o perspectivă sumbră asupra situației lor financiare, aceștia privesc tot mai mult la UE ca la o instituție care să ofere o direcție economică. Atitudinile față de rolul UE s-au inversat de la primul val al studiului început în 2018. Mulți europeni cred, în prezent, că UE ar trebui să prioritizeze îmbunătățirea economiei în schimbul promovării valorilor reale europene, ca o schimbare radicală. În cele din urmă, promisiunea și potențialul pentru o viață bună în Europa sunt limitate pentru cel puțin o treime din populație, care consideră că, în viitor, vor fi nevoiți să părăsească Europa pentru a avea o viață mai bună.

Crizele multiple care se suprapun îi determină pe oameni să caute leadership atât din partea instituțiilor, cât și a brandurilor. Întrebați ce marcă ar putea înlocui instituțiile politice existente, Google a fost cel mai bine clasată alegere din regiune. O viziune diferită față de românii care au clasat pe locul 1 BMW și pe locul 2 Adidas; Google ajungând doar pe locul 4.

Unde își găsesc românii speranța astăzi?

În timp ce 54% dintre europeni spun că Epoca de Aur a Europei a trecut, 60% dintre români cred că această perioadă se întâmplă chiar acum sau chiar urmează să vină. Vedem că reprezentanții comunității locale LGBTQ+ sunt și mai convinși că epoca de aur va străluci pe parcursul vieții lor – 67%.

Românii au și unul dintre cele mai înalte niveluri de optimism din Europa, aflându-se pe locul doi după Turcia. 67% dintre ei cred că „viața de zi cu zi va fi mai bună pentru oamenii obișnuiți în următorii 10 ani”.

Cu toate acestea, acest euro-optimism vine cu anumite condiții. 48% dintre români consideră că „egalitatea între țările europene” este cea mai importantă pentru viitorul Europei, mai mult decât „egalitatea între bogați și săraci”, cea mai mare cifră din regiune. Și sunt așteptări mari, inclusiv de infrastructură, cu 61% dintre români aspirând la un serviciu european de sănătate care să le înlocuiască opțiunile naționale.

Ce îi îngrijorează pe români? Războiul, corupția și schimbările climatice…

În concordanță cu media europeană, 50% dintre români își fac griji că nu vor putea oferi suficientă hrană familiei. La o scară mai mare, cel mai mare procent de creștere din 2018, în privința a ceea ce îi îngrijorează pe români, s-a înregistrat ca fiind frica de schimbări climatice; procent care aproape s-a dublat, ajungând în top 3 griji ale românilor.

Realitățile economice dure au schimbat viziunea românilor cu privire la ceea ce ar trebui să fie UE ca instituție: de la un procent de 54%, care considera, în 2018, că aceasta ar trebui să reprezinte valorile reale, la 63%, care acum consideră că UE ar trebui să se axeze pe îmbunătățirea economiei. În plus, 70% dintre români consideră că „Europa trebuie să găsească o alternativă la capitalism”.

Și mai îngrijorător este că, majoritatea tinerilor Generației Z din România cred că, în viitor, vor fi nevoiți să părăsească Europa pentru a avea o viață mai bună.

”O tremie dintre români se declară îngrijorați de schimbările climatice, în linie cu media europeană, iar 85% nu văd viitorul mediului de business fără o economie circulară. Cu toate acestea, se așteaptă ca schimbarea să vină din partea brandurilor, asupra cărora pun cea mai mare responsabilitate. Dacă europenii își doresc mai multă ghidare în ceea ce privește sfaturile pentru o viață sustenabilă, pe care o consideră cel mai important domeniu pentru ei, în România, aceasta ocupă abia locul 8. Românii își doresc în cea mai mare măsură îndrumări în gestionarea finanțelor (41%). Dincolo de sfaturi, acțiunile concrete devin o reală oportunitate pentru branduri ca să își dovedească valoarea adăugată pe care o aduc consumatorilor.” declară Andrei Florian, Culture & Insight Manager, McCann Worldgroup Romania

Românii sunt foarte încrezători în puterea tehnologiei. 63% dintre ei sunt de acord că „oamenii își pot îndeplini adevăratul potențial doar cu ajutorul tehnologiei”, comparativ cu 50% dintre europeni, și au mai multă încredere în inteligența artificială decât restul Europei; 41% fiind dispuși să lase calculatorul să ia mai multe decizii zilnice în locul lor, comparativ cu doar 34% dintre europeni. Totodată, românii simt o conexiune mai puternică cu comunitățile lor online decât restul Europei, doar 5% spunând că nu aparțin unei comunități online, comparativ cu media europeană de 18%.

Temerile legate de imigrație au scăzut de la 10% în 2018, la 4% astăzi, cu mult sub media regională de 14%. De asemenea, România are cel mai mare număr de persoane care consideră că Europa va fi un loc deosebit de bun pentru o viață spirituală sau religioasă în secolul XXI (15% la nivel local, față de 8% regional).

În ceea ce privește spiritul întreprinzător, în timp ce 54% dintre europeni ar înceta complet să lucreze dacă ar putea (chiar 69% în cazul Marii Britanii), doar 36% dintre români ar face acest lucru. În plus, 48% dintre români aleg să facă mereu lucruri noi, chiar dacă aceasta înseamnă să lucreze pe contracte pe termen scurt.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top