Ministerul german Economiei și-a îmbunătățit, ușor, prognoza de creștere pentru acest an, de la zero până la 0,2%, a declarat sâmbătă pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.
De asemenea, Ministerul german Economiei se așteaptă la o creștere a Produsului Intern Brut de 1,3% în 2026 și un avans de 1,4% în 2027.
Conform precedentelor prognoze ale Guvernului de la Berlin, publicate în luna aprilie, economia germană urma să stagneze în acest an și să înregistreze o creștere de 1% în 2026.
Germania, țară dependentă de exporturi, este singura economie din G7 care s-a contractat în ultimii doi ani. În al doilea trimestru al acestui an, economia germană s-a contractat cu 0,3%, comparativ cu primele trei luni ale anului, pe măsură ce cererea din SUA a încetinit după luni de cumpărări anticipate în așteptarea noilor tarife vamale impuse de președintele american Donald Trump. Economia slabă și-a pus amprenta asupra pieței muncii, iar în august numărul șomerilor din Germania a depășit 3 milioane pentru prima dată într-un deceniu.
Contactat de Reuters, Ministerul german al Economiei nu a dorit să comenteze cu privire la noile prognoze de creștere, care urmează să fie anunțate în mod oficial miercuri.
Însă noile cifre sunt identice cu cele anunțate la finele lunii septembrie de principalele institute economice din Germania, care și-au îmbunătățit prognozele pentru acest an la 0,2%, și se așteaptă la creșteri de 1,3% anul viitor, și de 1,4% în 2027.
În mod obișnuit, Ministerul german al Economiei include prognozele comune realizate de principalele institute economice (Institutul Ifo din Munchen, Institutul IWH din Halle, Institutul IfW din Kiel, Institutul RWI-Leibniz și Institutul German de Cercetări Economice DIW) atunci când își publică propriile sale estimări.