Guvernatorul Montanei, Greg Gianforte, a semnat săptămâna trecută un proiect de lege care interzice TikTok în statul american. El a anunțat pe Twitter că a interzis TikTok în Montana „pentru a proteja datele personale și private ale locuitorilor din Montana de la Partidul Comunist Chinez”, devenind oficial primul stat care a interzis aplicația de social media.
Controversata lege marchează cel mai avansat pas de până acum al unui guvern de stat pentru a restricționa TikTok din cauza preocupărilor de securitate și vine în momentul în care unii parlamentari federali au cerut interzicerea națională a TikTok.
Proiectul de lege, care va intra în vigoare în ianuarie, numește TikTok ca țintă, interzicând aplicația să funcționeze în limitele statului. Legea prevede, de asemenea, amenzi de 10.000 de dolari pe zi pentru cei care încalcă legea, inclusiv pentru magazinele onlinei care găzduiesc aplicația de social media.
Într-o declarație pentru CNN, TikTok a spus că va face eforturi pentru apărarea drepturilor utilizatorilor din Montana.
„Guvernatorul Gianforte a semnat un proiect de lege care încalcă drepturile primului amendament ale oamenilor din Montana prin interzicerea ilegală a TikTok, o platformă care dă putere sute de mii de oameni din tot statul. Dorim să îi asigurăm că pot continua să folosească TikTok pentru a se exprima, a-și câștiga existența și a găsi prieteni, în timp ce continuăm să lucrăm pentru apărarea drepturilor utilizatorilor noștri în interiorul și în afara Montanei”.
De asemenea, NetChoice, un grup comercial de tehnologie care include TikTok ca membru, a numit proiectul de lege Montana neconstituțional.
„Prin implementarea acestei legi, Montana ignoră Constituția SUA, procesul echitabil și libertatea de exprimare prin interzicerea accesului la un site web și la aplicațiile pe care cetățenii lor doresc să le folosească”, a declarat Carl Szabo, consilierul general al NetChoice.
Anterior interzicerii TikTok Gianforte a semnat un ordin executiv separat care interzice utilizarea oricărei aplicații de social media „legate de adversari străini” pe dispozitivele guvernamentale, inclusiv CapCut și Lemon8, deținute de ByteDance, și Telegram Messenger, care a fost fondată în Rusia.