Platforma digitală Registrul Deșeurilor, utilizată în prezent de peste 1.100 de companii din România pentru evidența gestiunii deșeurilor și raportarea către Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), a fost updatată cu un nou modul dedicat colectorilor de deșeuri, care simplifică întocmirea trasabilității și gestionarea fluxurilor de deșeuri, se arată într-un comunicat de presă al fondatorilor acestui instrument.
”Am creat Registrul Deșeurilor pentru a ajuta companiile să câștige timp și să simplifice procesul necesar pentru a respecta o obligație legală care, pentru majoritatea, este complicată și consumatoare de resurse. După ce am ajutat peste 1.100 de generatori de deșeuri să își organizeze evidența, am observat că și colectorii au nevoie de aceleași instrumente de claritate și eficiență. Noul modul vine exact în această direcție: să transforme gestionarea trasabilității într-un proces simplu, rapid și controlabil. Iar pentru că 15 martie bate la ușă, termenul limită pentru raportarea anuală, este un moment propice să readucem în atenție existența platformei noastre, pentru a evita amenzi între 20.000 și 40.000 de lei”, a declarat, în comunicatul transmis AGERPRES, co-fondatorul Registrului Deșeurilor, Valentin Krancevik.
Noul modul permite colectorilor de toate tipurile să gestioneze mult mai eficient relația cu generatorii de deșeuri și să mențină o evidență completă a fluxurilor gestionate.
”Cu ajutorul noului modul, colectorii de ambalaje, uleiuri, fier vechi, deșeuri industriale, medicale si altele, vor putea reduce birocrația și elimina riscul erorilor în documentația de mediu. Prin multitudinea de funcționalități, utilizatorii vor putea eficientiza munca și vor putea gestiona trasabilitatea deșeurilor de la preluare până la valorificare sau eliminare. Printre funcționalitățile cheie se numără înregistrarea rapidă a preluărilor de deșeuri de la generatori, generarea evidențelor și rapoartelor conforme cu cerințele legale, actualizarea stocurilor în timp real, generarea automată a documentelor necesare sau centralizarea datelor din mai multe puncte de lucru într-un singur sistem. Prin această extindere, Registrul Deșeurilor își consolidează rolul de platformă digitală care conectează actorii din ecosistemul gestionării deșeurilor, oferind companiilor un mod simplu de a respecta legislația și de a avea control asupra fluxurilor de deșeuri. Lansarea modulului pentru colectori face parte din viziunea platformei de a contribui la o economie mai transparentă și mai responsabilă, în care datele despre deșeuri sunt gestionate corect și eficient”, se precizează în comunicat.
Registrul Deșeurilor este o platformă digitală care ajută companiile din România să țină evidența gestiunii deșeurilor simplu și conform legislației. Instrumentul transformă obligația legală într-un proces clar și ușor de gestionat, oferind notificări, rapoarte automate și arhivă digitală pentru documentele de mediu.
Până în prezent, platforma a fost dezvoltată, în principal, pentru generatorii de deșeuri, firme care, conform HG 856/2002 și OUG 92/2021, au obligația legală de a ține evidența gestiunii deșeurilor.
În anul 2025, prin intermediul platformei, au fost raportate aproape 500.000 de tone de deșeuri, în creștere cu 800% față de 2024 și o rată de reciclare de peste 90%.