Actualitate

Bolojan: Cred că e o probabilitate redusă ca PSD să susțină legea salarizării

Premierul interimar Ilie Bolojan apreciază că există o probabilitate redusă ca PSD să susțină proiectul legii salarizării.

‘Cu cât trec orele, cu atât probabilitatea de a avea un astfel de proiect scade, pentru că, așa cum știți, avem termen să-l aprobăm până luni, săptămâna viitoare, până pe data de 31. Și, din păcate, la cum merg lucrurile și văzând declarațiile PSD care au fost făcute, inclusiv prin postări sau reacții publice, cred că e o probabilitate redusă să susțină acest proiect, deși el este unul foarte important pentru România din mai multe puncte de vedere’, a spus Bolojan, marți seara, pentru Digi 24.

Premierul a estimat că miercuri va exista ‘un deznodământ’ în ce privește soarta proiectului de lege. El a menționat că ‘e greu’ de negociat, deoarece ‘s-a ajuns la o limită’ a anvelopei salariale.

‘Miniștrii – și în această după-amiază – au căutat să facă toate calculele la nivel maxim posibil, suportabil, care, pe de-o parte să fie avizate de către Comisie, pe de altă parte să mențină echilibrele noastre bugetare. Și probabil că în cursul zilei de mâine vom avea un deznodământ pe acest proiect de lege, pentru că dacă nu se depune mâine, de exemplu, în așa fel încât joi-vineri să fie dezbătut, nu mai este efectiv timpul fizic ca el să devină lege. Dar, indiferent ce guvern va veni, vă rog să vă gândiți că spațiile fiscale pe care le va avea nu vor fi mai mari, realitățile noastre bugetare nu vor fi foarte diferite’, a spus el.

Premierul și-a exprimat convingerea că, în cazul în care nu va fi depus proiectul de lege, responsabilitatea revine PSD.

‘Dacă această lege nu se va depune, în mod cert, partidul care are responsabilitatea blocării legii salarizării este Partidul Social Democrat, asta este cât se poate de clar. (…) Dacă la ceea ce ne-am angajat până acum, PSD nu a respectat programul de guvernare, mințindu-și partenerii, mințindu-și alegătorii, dacă nici acest test, care este important, legea salarizării, deși e un angajament luat de toate guvernele, deși n-a fost contestat de nimeni, nu va fi dus la capăt, înseamnă că va exista un semn de întrebare asupra capacității noastre de a lua măsurile de scădere a deficitului, pentru că anul viitor lucrurile nu se închid aici’, a afirmat premierul.

El a subliniat că adoptarea proiectului ar permite României să încaseze 770 de milioane de euro, dar legea este și un angajament asumat de guverne de-a lungul anilor. Bolojan a subliniat importanța unei ponderi corecte a cheltuielilor de personal în cadrul bugetului.

‘Având în vedere ce s-a întâmplat în anii 2023-2024, ani pre-electorali și electorali, când guvernele au scăpat lucrurile de sub control, jucând doar după calcule electorale și nu după echilibrele bugetare, dacă nu vine o lege a salarizării, riscăm ca și în 2027-2028, cu guverne care sunt iresponsabile (…) să ne trezim că din nou derapăm și toate eforturile care s-au făcut în această perioadă să fie anulate de un astfel de lucru’, a spus Bolojan.

Potrivit acestuia, orice creștere de natură salarială care depășește posibilitățile României reprezintă ‘un drum sigur’ către scăderea ratingului de țară.

‘PSD a făcut astfel de promisiuni care, din păcate, nu au acoperire. În condițiile în care girezi orice creștere de natură salarială, orice solicitare a sindicatelor care iese din posibilitățile României, o aprobare de cheltuieli peste posibilitățile economiei noastre, este un drum sigur către căderea ratingului de țară, ceea ce face ca indiferent ce guverne ar fi într-o astfel de situație, să fie puse cu spatele la zid, să trebuiască să ia măsuri care vor duce la salarii mai mici’, a spus el.

Bolojan a apreciat că este riscantă depunerea unui proiect care nu este susținut de către o majoritate parlamentară, deoarece forma inițială ar putea fi modificată semnificativ în Legislativ.

El a mai precizat că, dacă s-ar pune în aplicare promisiunile făcute în 2023, după greva din învățământ, anvelopa salarială din Educație ar ajunge la 8 miliarde de lei. Pe de altă parte, pentru întregul sector bugetar sunt prevăzute cel mult 11-12 miliarde de lei.

‘Atunci când promiți mai mult decât este posibil, și gândiți-vă că PSD a făcut asta ani de zile, când aplauzi orice solicitare a sindicatelor care depășește o limită de suportabilitate – nu că nu s-ar dori creșteri de salarii – atunci sigur că ești pus într-o situație foarte dificilă, când vezi care sunt limitele, să-ți invalidezi aceste promisiuni’, a spus premierul interimar.

Cele mai recente știri

To Top