Amazon a atras miercuri 4,25 miliarde de lire sterline (5,76 miliarde de dolari) prin prima sa emisiune de obligaţiuni în moneda britanică, uşor peste suma estimată iniţial, în condiţiile în care marile companii tehnologice îşi diversifică sursele de finanţare pentru investiţiile masive în inteligenţă artificială, transmite Reuters.
Cererea investitorilor pentru emisiunea împărţită în patru tranşe a depăşit 10,65 miliarde de lire, potrivit uneia dintre băncile care au coordonat tranzacţia. Înainte de stabilirea preţurilor, ordinele ajunseseră la aproximativ 12 miliarde de lire.
Amazon va atrage 1,25 miliarde de lire prin obligaţiuni cu scadenţa la trei ani şi câte un miliard de lire prin titluri cu maturităţi de şase, 12 şi 19 ani.
Randamentele variază de la aproximativ 5,2% pentru obligaţiunile pe trei ani la 6,7% pentru cele pe 19 ani.
Giganţii tech au împrumutat peste 200 de miliarde de dolari în acest an
Lira sterlină este cea mai recentă monedă adăugată de Amazon programului său de finanţare, după ce compania a emis obligaţiuni şi în euro, franci elveţieni şi dolari canadieni.
Marile companii care operează infrastructură cloud şi centre de date au emis în 2026 obligaţiuni de peste 200 de miliarde de dolari, mai mult decât dublu faţă de întregul an 2025, potrivit datelor LSEG.
Necesarul uriaş de capital pentru dezvoltarea infrastructurii AI determină aceste companii să caute finanţare pe tot mai multe pieţe din afara SUA.
Alphabet, compania-mamă a Google, a fost primul astfel de gigant care a intrat în acest an pe piaţa obligaţiunilor în lire sterline. În februarie, a atras 5,5 miliarde de lire, inclusiv printr-o rară emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 100 de ani.
Investitorii încep să dea semne de prudenţă
Cererea pentru obligaţiunile Amazon a fost de aproximativ 2,5 ori mai mare decât suma atrasă, mult sub nivelul de cinci ori înregistrat de Alphabet în februarie.
”Acest lucru arată că cererea nu este nelimitată”, a declarat Gordon Shannon, partener la TwentyFour Asset Management, care consideră că diferenţa reflectă îngrijorările investitorilor faţă de ritmul susţinut al împrumuturilor contractate de giganţii tehnologici.
Banca Centrală Europeană a avertizat recent că intrarea masivă a acestor companii pe piaţa obligaţiunilor în euro ar putea reduce spaţiul disponibil pentru alţi debitori şi majora costurile lor de finanţare.
Ritmul accelerat al emisiunilor de datorie a început deja să testeze apetitul investitorilor în această vară, într-un moment în care costurile de împrumut au crescut puternic pe pieţele globale de obligaţiuni.