Românii plecaţi la muncă în străinătate sunt active financiare uriaşe pentru economie, prin acele sume consistente pe care le trimit rudelor rămase acasă, iar în ultimii trei ani, în România, au fost transferate remitenţe în valoare totală de 25,4 miliarde de dolari, potrivit preşedintei Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
Ea a subliniat că, în ultimii ani, între 3,5 şi 6 milioane de persoane au părăsit România, conform estimărilor.
„Paradoxal, economia românească a beneficiat totuşi de exodul capitalului său uman. Românii plecaţi la muncă în străinătate sunt active financiare uriaşe pentru economie, prin remitenţe, acele sume consistente pe care le trimit rudelor rămase acasă. În ultimii trei ani, în România au fost transferate remitenţe în valoare totală de 25,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale, sume care au susţinut consumul şi, implicit, moneda naţională”, a precizat Cristina Chiriac, conform unui comunicat remis AGERPRES.
Ea a menţionat că, în 2021, aproape două treimi din sumele trimise acasă au venit din trei destinaţii ale românilor plecaţi la muncă: Spania, Italia şi Germania. Românii din Spania au trimis acasă 2 miliarde de dolari, cei din Italia 1,9 miliarde de dolari şi cei din Germania 1,79 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale. Din Marea Britanie au intrat în România încă 774 milioane de dolari, iar din Statele Unite 369 de milioane de dolari.
„Interesant este faptul că emigraţia românească din Italia şi din Spania, cea mai numeroasă, este în general mai slab calificată”, precizează preşedinta CONAF.
Acesta a semnalat că Revolut a furnizat cea mai recentă statistică a banilor trimişi acasă prin sistemele sale de plăţi, care, care arată că doar prin platforma bancară digitală au intrat în ţară în primele şase luni ale anului 740 de milioane de euro. Revolut sesizează şi o tendinţă de creştere cu 12% a sumelor trimise acasă, faţă de primul semestru al anului trecut.
„Un client Revolut care utilizează aplicaţia financiară pentru transferuri internaţionale de bani a trimis, în medie, în România 1.757 de euro, în semestrul I 2023 (+3% faţă de semestru I 2022)”, arată un comunicat al platformei digitale bancare.
Un alt efect al emigrării masive a românilor către alte state a fost intensificarea migraţiei către România, pentru a compensa lipsa de forţă de muncă necesară pe măsură ce ţara se dezvoltă.
„Sigur, migraţia a devenit o temă aproape obsesivă a scenei politice europene în ultimii ani. A fost argumentul incorect al politicienilor austrieci pentru blocarea integrării, meritate, a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, gest care a creat tensiuni artificiale în interiorul Uniunii. Recent obsesia migraţiei a prăbuşit guvernul olandez, după ce premierul conservator, Mark Rutte, nu a reuşit să impună coaliţiei cu care guverna o înăsprire a politicii sale privind refugiaţii. În spatele scenei politice europene se antrenează pe subiect partidele de extremă dreaptă, care vor să valorifice politic o temă mai uşor de gestionat mediatic decât provocările economiei. Un studiu recent descrie o amplificare a migraţiei şi în România, unde estimările indică o creştere a numărului de migranţi care au intrat în piaţa muncii din ţara noastră. Potrivit acestui studiu în România zece din o mie de locuitori sunt străini, proporţie ceva mai mică decât în Germania, dar superioară Suediei, de exemplu. Fenomenul acoperă însă o realitate economică, anume nevoia de braţe de muncă în domenii pentru care populaţia locală nu mai are interes să lucreze”, a explicat Cristina Chiriac.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederaţie din România ce reuneşte interesele antreprenorilor în spiritul european al egalităţii de gen şi egalităţii de şanse. CONAF a luat fiinţă ca urmare a necesităţii de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă şi echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci şi pentru întregul mediu de business. CONAF are în componenţa sa două federaţii, nouă patronate, cinci asociaţii, 26 sucursale şi peste 3.700 de companii.