ING Bank România a lansat Creditul Util 100% online pentru antreprenori, acordat direct din platforma web ING Business. Fără drumuri la bancă, clienții pot obține online până la 500.000 de lei pe o perioadă de maxim 5 ani.
Semnarea documentației de credit se realizează cu o semnătură electronică calificată, oferită gratuit de ING în platforma de internet banking. Întregul proces de aplicare pentru creditul online durează aproximativ 10 minute, iar banii sunt disponibili imediat.
„În urmă cu un an lansam ING Credit Util, un nou credit cu rambursare în rate egale, pe care antreprenorii îl puteau obține pe loc într-un office ING. Astăzi, pentru că ne dorim să oferim clienților noștri mai multe instrumente digitale, cu adevărat relevante pentru nevoile lor, ING Credit Util poate fi obținut 100% online, cu acces instant la bani, prin platforma ING Business. Așadar, este unul dintre cele mai rapide credite pentru microîntreprinderi și firme mici din toate domeniile: de la construcții, transport și producție până la consultanță și servicii, pentru valorificarea oportunităților comerciale sau pentru cheltuieli neprevăzute. ING Credit Util 100% online reafirmă strategia noastra de a oferi soluții simple și digitale, inclusiv de finanțare, disponibile oriunde și oricând, pentru antreprenorii ING și afacerile lor.” – Mihaela Oțel, Director Dezvoltare Produse, în cadrul diviziei Business Banking, ING Bank România.
Cine poate accesa creditul ING Util?
ING Credit Util a fost creat pentru microîntreprinderile și micile companii cu o cifră de afaceri de până la nouă milioane de lei.
Antreprenorii pot obține până la 500.000 de lei pentru cheltuielile curente sau alte cheltuieli specifice desfășurării activității companiei (furnizori, salarii, obligații de plată către bugetul de stat, achiziții de stocuri etc.).Verificarea eligibilității și a situației financiare este realizată automat de bancă, fără a fi necesare documente financiare sau garanții materiale, pentru aprobarea și accesarea instantă a creditului.
Cum pot accesa clienții creditul ING Util 100% online?
Clienții ING eligibili pot accesa secțiunea Produse -> Credite -> Vreau credit nou, în platforma web ING Business. Procesul este simplu și intuitiv. În aplicația de credit, aceștia vor valida datele companiei, vor vedea suma la care se încadrează și vor primi gratuit o semnătură electronică necesară semnării contractului de credit. După semnare, banii vor fi disponibili imediat.
Atât pentru clienți, dar și pentru cei care încă nu sunt clienți ING, Creditul Util este disponibil și in toate office-urile ING, unde se acordă, de asemenea, pe loc.
Deschiderea unui cont suplimentar și solicitarea unui nou card, 100% online, în ING Business
Pe lângă creditul online, ING aduce noi inovații în platfoma ING Business:
Clienții ING își pot deschide un cont suplimentar online, accesibil în maxim 2 minute de la lansarea solicitării. Contul poate fi deschis în 6 monede: lei, euro, dolari, lire sterline, franci elvețieni sau forinți maghiari.
Aceștia pot solicita online și un card suplimentar, emis pe numele reprezentantului legal, cu posibilitatea trimiterii la adresa poștală dorită.
Deschiderea noului cont și emiterea noului card se pot realiza acum rapid, tot în ING Business, în secțiunea Produse.