Prețurile la energia electrică care au fost transmise în august spre ofertare pe platforma PPOSF au fost mai mici decât prețurile care au fost plasate la începutul lunii iulie pe platforma respectivă, în condițiile în care TVA a crescut cu două puncte procentuale, a afirmat, miercuri, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Andronache.
‘În urma analizelor făcute după ieșirea din sistemul acesta de semi-reglementare, de plafonare, pe energie electrică, în luna iulie, prețul pe care consumatorul non-casnic l-a plătit a fost de 1,16 lei, similar cu cel plătit anterior. Deci, nu a fost o creștere din acest punct de vedere. Începând cu luna august, în condițiile în care TVA a crescut cu 2%, prețurile care au fost transmise spre ofertare pe platforma PPOSF au fost mai mici decât prețurile care au fost plasate la începutul lunii iulie pe platforma respectivă. Deci, prețurile au scăzut. De ce? Hidroelectrica a jucat foarte bine în piață și cu un preț foarte bun. A început o migrație foarte puternică. Furnizorii și-au recalculat un pic politica comercială. Totodată, pentru perioada de vară, când și ei la rândul lor au avut emoții comparativ cu anul trecut, când au avut loc niște dezechilibre și niște prețuri care au ieșit un pic din paradigma unui preț normal, au fost prețuri foarte mari și am avut o temere pe piața de echilibrare, servicii de sistem, unde am și intervenit cu modificări de regulament în momentul respectiv, lucrurile au stat bine în acest an și, atunci, au putut să vină cu niște prețuri competitive. Deci, lucrurile evoluează bine’, a menționat vicepreședintele ANRE, la ‘Forumul gazelor naturale – Industria – pilon strategic pentru PIB-ul României; Rolul gazelor naturale în asigurarea competitivității economiei’, organizat de publicația Financial Intelligence.
Potrivit acestuia, cu un preț de 1,16 lei plătit de consumatorul casnic pentru energie electrică, România se află pe poziția 21 din 40 de țări.
‘Cu un preț de 1,16 lei pentru consumatorul casnic, care reprezintă 70% din consumul de energie din țara noastră, poziția pe care o ocupă România este 21 din 40 de țări. Mă refer nu numai la țările care sunt în Uniunea Europeană, dar și la țările non-UE. Deci nu suntem într-o creștere’, a adăugat vicepreședintele ANRE.
ANRE pune la dispoziție platforma POSF, un instrument digital prin care se pot accesa ofertele actualizate de către furnizori, se transmit documentele online pentru schimbarea furnizorului, se poate schimba furnizorul în 24 de ore și se poate semna contractul electronic.