Datele Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) arată că, în perioada 2020 – 2025, numărul persoanelor care au revenit în România şi au solicitat deschiderea drepturilor la beneficii familiale a fost mai mare decât al celor care şi-au suspendat drepturile ca urmare a plecării în alte state membre. Germania este principala destinaţie pentru lucrătorii migranţi români, concentrând peste 30% din plecări în perioada de referinţă.
”Datele statistice ale Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) privind deschiderile şi suspendările drepturilor la beneficiile familiale în România, rezultate din aplicarea regulilor de coordonare a sistemelor de securitate socială la nivel european, indică o evoluţie constantă a mobilităţii lucrătorilor migranţi români. Dinamica reflectă adaptarea familiilor la schimbările economice şi sociale din Uniunea Europeană, în contextul în care sistemul naţional de prestaţii sociale continuă să ofere suportul necesar”, se arată, luni, într-un comunicat de presă transmis de ANPIS.
Potrivit datelor transmise de către instituţia citată, în fiecare an, din 2020 până în 2025, numărul persoanelor care au revenit în România şi au solicitat deschiderea drepturilor la beneficii familiale a fost mai mare decât al celor care şi-au suspendat drepturile ca urmare a plecării în alte state membre.
”Această tendinţă sugerează un proces de reintegrare socială mai puternic decât migraţia externă în cazul familiilor cu copii”, precizează specialiştii ANPIS, menţionând că anul 2023 s-a evidenţiat ca fiind perioada cu cea mai intensă mobilitate.
În 2023 s-a înregistrat cel mai mare număr de suspendări ale drepturilor la beneficii familiale (16.578), ceea ce indică un val semnificativ de plecări, în special către Germania. În acelaşi timp, 2023 a marcat şi cel mai ridicat nivel al deschiderilor de drepturi (21.384), ceea ce evidenţiază o circulaţie intensă a forţei de muncă în ambele sensuri, cei mai mulţi beneficiari revenind din Spania şi Marea Britanie.
”Germania rămâne principala destinaţie pentru lucrătorii migranţi români pe întreaga perioadă 2020-2025, concentrând peste 30% din totalul suspendărilor drepturilor la beneficii familiale. Belgia înregistrează o creştere constantă a numărului de suspendări, iar Olanda o evoluţie uşor ascendentă”, se mai arată în comunicatul de presă.
După vârful din 2023, se observă o scădere a suspendărilor în 2024 şi 2025, de la 16.578 la 13.499, evoluţie care poate reflecta fie condiţii mai atractive pe piaţa muncii din România, fie o diminuare a cererii de forţă de muncă în alte state membre.
”Cea mai mare diferenţă în favoarea României a fost înregistrată în 2021 (+8.595), perioadă post-pandemică în care un număr semnificativ de români, în special din Spania şi Italia, au decis să revină în ţară. În ansamblu, datele confirmă că, deşi migraţia externă rămâne o opţiune constantă, cu o medie de aproximativ 13.500 de suspendări anual, România înregistrează un flux mai mare de reveniri, cu o medie de circa 20.000 de deschideri de drepturi la beneficii familiale pe an”, arată datele ANPIS.
Conform datelor de la nivelul ANPIS, Germania reprezintă un principal punct de referinţă atât în ceea ce priveşte plecările, cât şi revenirile. Astfel, 5.809 cazuri de deschidere de drepturi în România au fost determinate de încetarea beneficiilor familiale în Germania, dar şi 5.482 de suspendări de drepturi în România au fost generate de începerea unei activităţi lucrative în Germania, ceea ce confirmă menţinerea acestei ţări ca principală destinaţie de migraţie economică.
”În ansamblu, peste un sfert din totalul cazurilor de revenire şi reluare a beneficiilor familiale, precum şi o proporţie de aproximativ 40,6% din totalul suspendărilor de drepturi, sunt asociate cu Germania, confirmând rolul său dominant în dinamica migraţiei lucrătorilor români”, transmit oficialii ANPIS.
Alte state membre relevă, de asemenea, fluxuri semnificative în 2025:
• Marea Britanie: 4.123 deschideri de drepturi în România, ca urmare a încetării beneficiilor în acest stat;
• Belgia: 1.197 suspendări de drepturi, ca urmare a începerii activităţii lucrătorilor români;
• Olanda: 1.040 suspendări de drepturi.
”Acordarea beneficiilor familiale pentru persoanele care desfăşoară sau au desfăşurat activitate profesională într-un alt stat membru al Uniunii Europene se realizează în conformitate cu regulile de coordonare a sistemelor de securitate socială la nivel european. Aceste reguli stabilesc că dreptul la prestaţii familiale se acordă, în principiu, în statul în care persoana îşi desfăşoară activitatea profesională, indiferent de statul de reşedinţă al familiei, aplicându-se criterii suplimentare în funcţie de situaţia fiecărui caz, precum reşedinţa familiei sau statutul profesional al părinţilor”, se arată în comunicat.
În România, ANPIS este instituţia competentă pentru aplicarea acestor reguli, asigurând stabilirea corectă a drepturilor şi cooperarea administrativă cu instituţiile similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Persoanele care au lucrat într-un alt stat membru pot beneficia în România de mai multe prestaţii familiale, respectiv: alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie şi indemnizaţia pentru adopţie, acordată pe durata concediului de acomodare.
Regulamentul (CE) nr. 883/2004 stabileşte cadrul general prin care statele membre coordonează sistemele de securitate socială, având ca scop protejarea drepturilor cetăţenilor care îşi exercită libertatea de circulaţie în Uniunea Europeană, astfel încât aceştia să nu îşi piardă drepturile sociale în cazul mobilităţii între state.