Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării restricțiilor cu privire la vânzarea de alcool, permițând rezidenților străini non-musulmani care câștigă 50.000 de riali (13.300 de dolari) pe lună să achiziționeze băuturi alcoolice, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Rezidenții trebuie să își dovedească veniturile prezentând un certificat de salariu pentru a avea acces la singurul punct de vânzare a băuturilor alcoolice din țară, situat în Riad, au declarat sursele, care au dorit să își păstreze anonimatul. Magazinul a fost deschis în 2024 pentru vânzări către diplomați străini și recent a extins accesul și non-musulmanilor cu așa-numitul statut de rezidență premium.
Clienții magazinului din Riad pot face achiziții în cadrul unui sistem lunar de alocații bazat pe puncte, au dezvăluit surse. De asemenea, se construiesc noi magazine de băuturi alcoolice în alte două orașe din Arabia Saudită, a relatat anterior Bloomberg.
Relaxarea lentă a regulilor privind accesul la alcool este în linie cu eforturile mai ample de atenuare a restricțiilor sociale și de a face din Riad un centru mai competitiv pentru afaceri și investiții. Arabia Saudită consideră atragerea talentelor și a capitalului străin ca fiind esențială pentru transformarea sa economică.
În ultimii ani, Arabia Saudită a anulat interdicția femeilor de a conduce un automobil, a permis divertismentul public, muzica și socializarea persoanelor de ambele sexe și a încurajat turismul. Ritmul schimbării evidențiază cât de delicată este sarcina de a moderniza regatul, locul de naștere al Islamului și locul unde sunt cele două locuri sfinte ale religiei islamice.