Revolut Bank UAB, UniCredit SpA și Deutsche Bank AG se numără printre cei 36 de furnizori de servicii de plată care vor participa la faza pilot a proiectului privind introducerea unui euro digital, a anunțat, marți, Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
BCE lucrează de mai mulți ani la o versiune digitală a monedei euro, unul dintre motive fiind acela de a reduce dependența blocului comunitar de furnizorii de plăți cu sediul în SUA, și speră că va lansa prima emisiune de euro digital în 2029, cu condiția ca legislația necesară să fie adoptată până la sfârșitul acestui an.
Faza pilot a programului, care urmează să înceapă în a doua jumătate a anului 2027, va dura 12 luni și va testa funcționalitatea tehnică și procesele operaționale ale unui euro digital iar rezultatele vor fi utilizate și pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului, a anunțat BCE, într-un comunicat.
Peste 50 de companii au aplicat pentru a participa la faza pilot, iar printre cele 36 de firme selectate se numără nume importante precum Deutsche Bank și UniCredit, precum și bănci digitale cu creștere rapidă, cum ar fi Revolut. Companiile implicate provin din 16 dintre cele 21 de state membre ale zonei euro.
La finele anului trecut, cele 27 de guverne ale UE au convenit că își doresc un euro digital care să fie utilizabil oricând, oriunde, indiferent dacă utilizatorii sunt conectați la internet sau offline. Euro digital ar urma să fie o versiune electronică a monedei euro, care ar putea fi utilizată la fel ca și numerarul pentru plăți în magazine, online și între persoane fizice, fără costuri suplimentare pentru utilizatori.