Bursa de Valori București (BVB) a pierdut 10,87 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,97%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni s-a diminuat cu 12,37 milioane de lei (7,6%), în comparație cu săptămâna anterioară.
Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 354,55 miliarde de lei, în perioada 28 aprilie – 2 mai 2025, în scădere de la 365,43 miliarde de lei, în perioada 21 – 25 aprilie 2025.
Tranzacțiile cu acțiuni au generat un rulaj de 150,32 milioane de lei, mai mic decât cel consemnat în săptămâna anterioară, de 162,708 milioane de lei.
Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost marți, 29 aprilie, când s-a înregistrat un rulaj de 54,21 milioane de lei, iar cea mai slabă zi vineri, 2 mai, cu o valoare a tranzacțiilor de 23,79 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori București – BET – a închis săptămâna la 17.139,47 puncte.
În ambele perioade analizate au fost patru ședințe de tranzacționare.
Acțiunile Băncii Transilvania au fost și în această săptămână cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacții de 59,45 milioane de lei și o creștere a prețului de 0,21%.
În topul tranzacțiilor se mai află titlurile societății OMV Petrom, cu tranzacții de 23,27 milioane de lei (-1,91%), și cele ale societății Hidroelectrica, cu 19,24 milioane de lei (-2,31%).
Cele mai importante creșteri ale cotațiilor au fost înregistrate de acțiunile Societății de Construcții Napoca (+11,51%), Mecanica Ceahlău (+11,32%) și Green Tech International (+9,92%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acțiunile Carbochim, cu un declin de 13,64%, urmate de cele ale societății Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-6,36%) și SNTGN Transgaz (-6,04%).