Actualitate

Cotaţia argintului este la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani

Foto: Getty Images

Cotaţia argintului a atins joi cel mai ridicat nivel de după 2012, pe fondul aşteptărilor că noi reduceri de dobândă din partea Rezervei Federale americane vor impulsiona metalele preţioase, transmite Bloomberg.

Metalul alb a urcat joi cu 2,5%, până la 32,614 dolari uncia, ceea ce duce avansul cumulat înregistrat de la începutul anului la 37%.

Argintul este una din materiile prime cu cele mai bune performanţe în acest an, în contextul în care decizia Fed de săptămâna trecută, de a reduce dobânda de bază cu 50 de puncte de bază, precum şi perspectiva unor noi reduceri, stimulează apetitul pentru metale preţioase. Cotaţiile la argint au fost susţinute şi de posibilitatea unei utilizări crescute în sectorul industrial, pe măsură ce China a decis să îşi stimuleze economia, în timp ce achiziţiile de argint ale fondurilor tranzacţionate la bursă dau şi ele semne de relansare.

La bursa de metale de la Londra, în jurul orei 12:23 p.m. uncia de argint cu livrare imediată se tranzacţiona în creştere cu 2,2% până la 32,515 dolari. Cu toate acestea, cotaţiile rămân mult sub maximul istoric de aproape 50 de dolari uncia, stabilit în 2011.

Cele mai recente știri

To Top