De ceva timp, în mediul corporatist din Franţa are loc o revoluţie tăcută, în condiţiile în care directorii generali străini conduc unele dintre cele mai strategice companii franceze, lucru care ar fi fost de neconceput în urmă cu câteva decenii, transmite Bloomberg.
Compania aeriană Air France-KLM, producătorul auto Renault, cea mai mare companie farmaceutică franceză, Sanofi, şi campionul sectorului de tehnologie din Franţa, Atos SE, sunt conduse de directori care nu sunt francezi. Chiar dacă asta este ceva normal în Marea Britanie şi SUA, fenomenul reprezintă o schimbare radicală de direcţie în mediul corporatist din Franţa, unde posturile de conducere la companiile-cheie nu doar că sunt atribuite directorilor francezi, ci doar celor care au absolvit anumite şcoli de elită, precum Ecole Nationale d’Administration sau Ecole Polytechnique.
„Lumea a devenit mult mai flexibilă şi foarte globală, iar numirile în posturile de director general reflectă acest lucru. Vechea generaţie nu avea o astfel de cultură deschisă”, spune Philippe Waechter, economist şef la Ostrum Asset Management.
Unul dintre pionierii acestui trend este canadianul Ben Smith, 52 de ani, care a fost numit la vârful Air France-KLM la sfârşitul lui 2018, un moment dificil pentru transportatorul aerian. Graţie unui stil de conducere non-combativ, Ben Smith a reuşit să transforme Air France, fostul copil problemă al alianţei, care anul trecut a raportat un profit record.
Cu toate acestea, naţionalitatea sa canadiană a fost o problemă atunci când a fost avut în vedere pentru postul de CEO, a dezvăluit preşedintele Consiliului de Administraţie al Air France-KLM, Anne-Marie Couderc.
„Una din întrebările pe care Guvernul le-a avut a fost faptul că nu era francez. Dar, după ce s-au întâlnit cu el, după ce i-au analizat profilul, după ce l-au ascultat ce avea de spus, Guvernul şi toţi acţionarii l-au sprijinit. Este adevărat că a fost important pentru el să îşi îmbunătăţească limba franceză imediat ce a fost numit”, a spus Anne-Marie Couderc.
O transformare similară are loc la producătorul auto Renault, la care Guvernul de la Paris este cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 15%. Renault, care din luna iulie 2022 este condus de italianul Luca de Meo, a început să facă din nou angajări în Franţa şi mizează pe faptul că poate produce local, în mod profitabil, vehicule electrice. În acelaşi timp, De Meo a decis să modernizeze magazinul Renault de pe Champs Elysees, într-un moment în care alte mărci renunţă la magazinele lor de pe renumitul bulevard parizian.
„Nu există ceva mai francez decât asta”, a spus Luca de Meo, într-un interviu acordat anul trecut.
Directori străini sau cu dublă cetăţenie se află la conducerea altor renumite companii franceze: de exemplu germanul Peter Herweck conduce gigantul industrial Schneider Electric, iar britanicul Paul Hudson este director general la grupul farmaceutic Sanofi.
În industria bancară, franco-polonezul Slawomir Krupa a fost numit în 2022 la conducerea Societe Generale, iar marca auto Peugeot, din cadrul grupului Stellantis NV, este condusă de un director britanic, Linda Jackson.
Cu siguranţă există în continuare unele sectoare în Franţa unde directorii francezi au o poziţie forte la vârful companiilor, în special dacă sunt firme de familie din industria produselor de lux. Acest sector domină indicele bursier CAC 40, în condiţiile în care reprezintă o parte dintre cele mai valoroase companii ale lumii, în funcţie de capitalizarea de piaţă, iar directorii lor rămân cu fermitate francezi. Astfel, miliardarul Bernard Arnault este director general la LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, cea mai mare companie din Europa, în funcţie de valoare de piaţă. Şefii de la Kering şi Hermes International sunt de asemenea francezi.
Însă, în condiţiile în care companiile franceze vor o cotă mai mare din pieţele globale pe are operează, vechile tabuuri naţionaliste dispar, susţine preşedintele Consiliului de Administraţie de la Air France-KLM, Anne-Marie Couderc.
„Multe companii pot fi franceze, cu sediul în Franţa, dar cu afaceri globale. Multe companii vor să se dezvolte în afara graniţelor, ceea ce înseamnă că a fi francez nu mai este ‘a must’ (o condiţie obligatorie – n. r.)”, a subliniat Couderc.
