Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

Fidelis de februarie vine cu dobânzi neimpozabile de până la 7,25% și o nouă tranșă specială pentru donatorii de sânge

Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere, începând de vineri, 6 februarie, până vineri, 13 februarie, a anunțat Ministerul Finanțelor.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, Fidelis susține solidaritatea și implicarea civică, oferind investitorilor șansa de a economisi în siguranță și de a contribui la binele comunității.

Astfel, Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu Rock FM și Morning Glory cu Răzvan Exarhu, recompensează solidaritatea socială prin tranșa dedicată donatorilor de sânge cu o dobândă de 7,15% la titlurile de stat în lei, cu scadență la 2 ani.

Un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 septembrie 2025.

Fidelis II din 2026 care debutează vineri, 6 februarie, conține următoarele emisiuni: în lei, cu o dobândă de 6,15% – cu scadența la 2 ani; de 7,15% – cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge; de 6,75% – cu scadența la 4 ani și de 7,25% – cu scadența la 6 ani. Emisiunile în euro au o dobândă de 3,6% – cu scadența la 3 ani; de 4,50% – cu scadența la 5 ani și de 6% – cu scadența la 10 ani.

Potrivit sursei citate, valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Subscrierile se realizează prin intermediul sindicatului format din BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

‘În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile. Deținătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadență pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni’, se menționează în comunicat.

Cele mai recente știri

To Top