Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

Kelemen Hunor despre pensiile magistraților: Decizia CCR nu se mai poate amâna mult timp

curtea constitutionala

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că decizia Curții Constituționale pe legea privind pensiile magistraților nu se mai poate amâna mult timp, pentru că ‘nu mai pot să inventeze nimic’, adăugând că se pregătește și cealaltă lege, pe pensionarea în zona militară.

‘Nu cred că se poate amâna foarte mult timp. Săptămâna trecută au amânat că au mai primit niște studii, documente, așa am înțeles eu, dar vreau să cred că în februarie, la următorul termen, se dă o decizie, fiindcă nu mai pot să inventeze nimic. Din acest punct de vedere, într-adevăr, este o reformă, fiindcă, da, e reforma promisă și, dincolo de promisiuni, guvernarea dă un semnal că se poate guverna mai drept și mai corect. Și asta este important, fiindcă taxele crescute, accizele crescute, inflația au redus puterea de cumpărare și oamenii simt această povară și nu poți să spui în continuare legitim că vrei să faci reduceri de cheltuieli dacă pe partea cealaltă nu reușești să operezi aceste reduceri. Fiindcă așa putem ține un echilibru, așa putem să reducem cheltuielile statului și să dăm, cel puțin peste un an, peste doi ani, mai mult cetățeanului. Că asta ar fi ideea, să dai mai mult cetățeanului. (…) Și așteptăm decizia CCR’, a declarat Kelemen Hunor, luni seara, la Euronews România.

El a adăugat că se pregătește și legea privind pensiile militarilor.

‘Sigur că se pregătește și cealaltă lege, pe pensionarea în zona militară. Aici, cei doi miniștri – ai Apărării și de Interne – pot da detaliile, fiindcă săptămâna trecută, dacă am înțeles bine, au primit de la premier sarcina de a pregăti un proiect și în administrația locală și centrală. Trebuie să vedem în acest an care sunt acele instituții ce trebuie comasate, desființate, companiile care nu funcționează, unde putem să facem, să operăm reduceri. De ce trebuie să aibă Avocatul Poporului birouri în județe, de exemplu? De ce trebuie să aibă Protecția Consumatorului la centrala din București angajați cu sutele, fiindcă protecția consumatorului trebuie să faci în teritoriu, nu în București, în centrală. Și poți să dai multe, multe astfel de exemple unde putem reduce, putem restructura aparatul central și aparatul bugetar local’, a explicat liderul UDMR.

Întrebat peste cât timp se vor întâmpla aceste lucruri, el a arătat că discută vicepremierii și miniștrii de resort de anul trecut, din octombrie, de când a venit Oana Gheorghiu.

‘Da, ea răspunde pe partea asta, au fost întâlniri la Guvern și sper că la un moment dat vor veni cu niște propuneri în coaliție și coaliția va asuma ceea ce este de asumat. Investițiile trebuie să meargă mai departe, inclusiv pe PNRR, fiindcă investițiile publice totuși țin economia în mișcare’, a explicat președintele UDMR.

Potrivit acestuia, coaliția este ‘tot timpul complicată’, fiind compusă din cinci actori, interesele fiind legitime pentru fiecare partid și ideologiile extrem de diferite.

‘Și să armonizezi toate aceste diferențe ideologice, interese legitime nu e foarte ușor’, a completat liderul UDMR.

Cele mai recente știri

To Top