Opt ziare americane, printre care şi Chicago Tribune, au intentat marţi un proces împotriva OpenAI, creatorul ChatGPT, şi Microsoft, principalul său investitor, acuzându-le de încălcarea drepturilor lor de autor pentru a crea tehnologia bazată pe inteligenţă artificială (AI), relatează AFP.
„Acest proces decurge din faptul că (aceste companii) au furat milioane de articole cu drepturi de autor de la editori, fără permisiune sau plată, pentru a-şi comercializa produsele de inteligenţă artificială generativă, inclusiv ChatGPT şi Copilot (de la Microsoft)”, se arată în plângerea depusă la un tribunal din New York.
Reclamanţii – New York Daily News, Chicago Tribune, Orlando Sentinel, Sun Sentinel din Florida, San Jose Mercury News, Denver Post, Orange County Register şi St. Paul Pioneer Press – fac parte din grupul Alden Global Capital, un fond speculativ cu sediul în Florida care a creat al doilea cel mai mare grup de presă din SUA, după Gannett, proprietarul USA Today.
Potrivit avocaţilor lor, „acest proces va demonstra că inculpaţii trebuie atât să obţină consimţământul editorilor pentru a le folosi conţinutul şi să le plătească o valoare justă pentru această utilizare”.
De asemenea, ei îi acuză pe asistenţii de inteligenţă artificială că au oferit extrase din articole şi că au atribuit publicaţiilor informaţii înşelătoare sau inexacte în unele cazuri.
Numeroşi autori, artişti şi site-uri de ştiri au acuzat OpenAI şi rivalii săi de încălcarea drepturilor de autor în cursa pentru inteligenţa artificială generativă (producerea de texte, imagini etc. pe baza unor interogări simple în limbajul cotidian), care necesită o cantitate enormă de date.
La sfârşitul lunii decembrie, New York Times a lansat la rândul său o acţiune în justiţie împotriva OpenAI şi Microsoft.
Contactat marţi de AFP, OpenAI nu a comentat acuzaţiile ziarelor americane, dar a precizat că „acordă o mare atenţie” produselor sale şi procesului său de formare a modelelor de inteligenţă artificială generativă „pentru a sprijini organizaţiile de presă”. De asemenea, start-up-ul californian a evidenţiat „parteneriate constructive şi discuţiile cu numeroase instituţii media din întreaga lume pentru a explora oportunităţi, a discuta preocupări şi a oferi soluţii”.
Aceasta se referă la acordurile de licenţiere a conţinutului pe care le-a semnat cu mai multe instituţii media, printre care agenţia de presă AP, grupul german Axel Springer, cotidianul francez Le Monde şi conglomeratul spaniol Prisa Media, iar de luni, cotidianul britanic Financial Times.
În cazul New York Times, OpenAI s-a apărat viguros, susţinând că utilizarea datelor disponibile publicului, inclusiv a articolelor de presă, în scopuri generale de antrenare a modelelor nu constituie o încălcare a drepturilor de autor. De asemenea, start-up-ul a acuzat cotidianul american că a „piratat” ChatGPT pentru a produce „rezultate foarte anormale”.
Microsoft a refuzat să comenteze plângerile.