Energie

Măsura privind reducerea accizei la motorină expiră la 1 iulie

benzina motorina

Măsura privind reducerea temporară a nivelului accizei la motorină expiră începând cu data de 1 iulie, proiectul legislativ care ar fi permis extinderea măsurii până la 30 noiembrie fiind blocat în Parlament.

Potrivit consultantului economic Adrian Negrescu, expirarea măsurii de plafonare a accizei la carburanți va conduce la majorarea prețurilor la pompă și va amplifica presiunile inflaționiste, cu efecte asupra costurilor de transport și a prețurilor bunurilor și serviciilor.

‘Creșterea prețului la carburanți, în medie cu 40 de bani începând cu 1 iulie, se va traduce, din păcate, în creșteri semnificative de prețuri pe toate lanțurile economice, în condițiile în care economia românească este dependentă de transportul rutier de marfă. De la produsele alimentare, la servicii și produsele nealimentare, toate se vor scumpi, în condițiile în care costurile cu transportul vor fi din ce în ce mai mari’, a explicat Negrescu.

Deputatul PSD Augustin Hagiu a anunțat marți că plafonarea prețului la motorină nu va fi prelungită, deoarece proiectul legislativ care ar fi permis extinderea măsurii până la 30 noiembrie a fost blocat în Comisia pentru buget-finanțe a Camerei Deputaților.

Executivul a adoptat la începutul lunii aprilie actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea țițeiului și a produselor energetice obținute din prelucrarea țițeiului extras de pe teritoriul României. Astfel, acciza la motorina standard comercializată pe piața internă a fost redusă temporar, pe perioada declarată a crizei pe piața petrolului și a carburanților, cu 30 de bani pe litru, 36 de bani în total, cu tot cu TVA.

Conform OUG 24, începând cu data de 7 aprilie 2026, pe durata situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, pentru motorina standard comercializată pe piața internă, nivelul accizei a fost redus temporar de la 2.804,29 lei/1.000 litri la 2.504,29 lei/1.000 litri, respectiv de la 3.318,74 lei/tonă la 2.963,70 lei/tonă.

La finele lunii martie, Executivul a adoptat OUG 19/2026, prin care a fost declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, respectiv benzină și motorină, până la data de 30 iunie 2026 inclusiv.

Aceasta prevedea, printre altele, că pe perioada cuprinsă între 1 aprilie 2026 și 30 iunie 2026, valoarea medie a adaosului comercial pentru benzină și motorină în segmentul rafinare și vânzare angro și cu amănuntul, exceptând exporturile și livrările intracomunitare, va fi limitată la cel mult valoarea medie anuală a adaosului comercial practicat pentru aceste produse în anul 2025 de către fiecare operator economic care importă, produce benzină și motorină, distribuie și/sau comercializează aceste produse.

De asemenea, pe durata situației de criză, încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină și țiței se puteau realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei.

Actul normativ mai prevede că durata situației de criză poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză, prin acte normative emise de Parlamentul sau Guvernul României.

Cele mai recente știri

To Top