Energie

Ministerul Energiei: Apel public pentru identificarea perimetrelor din Marea Neagră destinate producției de energie eoliană

Ministerul Energiei anunță lansarea unui apel public pentru transmiterea expresiilor de interes privind realizarea studiului de identificare și delimitare a perimetrelor din Marea Neagră care pot fi concesionate pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis marți AGERPRES, studiul are ca obiectiv final susținerea dezvoltării unei capacități instalate de energie eoliană offshore de minimum 3 GW până în 2035, în linie cu țintele asumate de România la nivel european.

‘Marea Neagră este o resursă energetică strategică pentru țara noastră, pe care prea puțin am valorificat-o până acum, dar care poate deveni un pilon esențial al securității energetice naționale și regionale. În mandatul meu am prioritizat investițiile în Marea Neagră, cu scopul de a diversifica și consolida mixul energetic, pentru ca România să devină liderul energetic de care regiunea noastră are nevoie. Prin producția de gaze din perimetrul Neptun Deep și prin producția de energie electrică din perimetrele eoliene offshore, cu un potențial teoretic total de 76GW conform studiului Băncii Mondiale, sistemul energetic românesc devine mai sigur și contribuie la creșterea competitivității și rezilienței economiei naționale. Acest apel lansat de Ministerul Energiei este parte din construcția unei noi arhitecturi energetice pentru țara noastră’, a declarat, în comunicatul citat, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Acesta a adăugat că studiul va sta la baza deciziilor strategice de concesionare a perimetrelor offshore și va oferi investitorilor o viziune clară, fundamentată științific și în acord cu cele mai bune practici internaționale.

Studiul va analiza potențialul eolian din Marea Neagră, caracteristicile geotehnice ale mediului marin, impactul de mediu și biodiversitatea, posibilitățile de racordare la Sistemul Energetic Național, dar și compatibilitatea cu alte utilizări ale spațiului maritim – precum navigația, pescuitul, extracțiile sau zonele militare, precizează Ministerul Energiei.

În plus, vor fi evaluate și aspectele logistice, de securitate și transport, pentru a propune o prioritizare coerentă a perimetrelor ce pot susține dezvoltarea de proiecte strategice.

În acest demers, Ministerul Energiei beneficiază de sprijinul unor parteneri internaționali, precum Banca Mondială, precum și de cel al Comisiei Europene, prin instrumentul TSI oferit de Secretariatul General Reform.

Persoanele interesate pot formula și transmite în legătură cu acest apel public până la data de 10 iunie 2025.

Cele mai recente știri

To Top