Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, marţi, după vizitarea şantierului Barajului de la Răstoliţa, că până în vară ar putea fi elaborate studiile necesare pentru a fi emis acordul de mediu şi că îşi doreşte ca în acest an hidrocentrala să înceapă producerea energiei electrice.
„Din păcate, avem o întârziere de câteva săptămâni faţă de calendarul pe care l-am asumat, dar din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Hidroelectrica, urmează să avem toate cele patru studii, cel mai târziu în luna iunie, dacă am reţinut eu bine, urmează să avem procesul de consultare publică şi urmează foarte rapid să avem acordul de mediu emis cu toate exigenţele de legislaţie. Bineînţeles că în acelaşi timp lucrăm la elaborarea Hotărârii de Guvern pentru scoaterea din fondul forestier a zonei ce urmează să deservească amenajarea hidrotehnică de acolo. M-am asigurat că toate instituţiile sunt sincronizate şi îmi doresc foarte mult ca anul acesta să ne aflăm în situaţia în care să avem primul kilowatt de energie electrică produs în amenajarea Răstoliţa”, a declarat Mircea Fechet, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Mureş.
Fechet a spus că de la preluarea mandatului de ministru a avut discuţii atât cu prefectul de Mureş, Ciprian Dobre, cât şi cu alte persoane responsabile în legătură cu situaţia barajului de la Răstoliţa.
Ministrul a precizat că, marţi, a vizitat barajul alături de reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, alături de Administraţia Bazinală de Apă Mureş, de Sistemul de Gospodărire a Apelor, Agenţia Naţională pentru Arii Protejate, cu reprezentanţii instituţiilor care urmează să decidă asupra viitorului amenajării hidroenergetice.
„Această amenajare hidroenergetică, din păcate, a avansat foarte greu în ultima perioadă şi am vrut astăzi să merg la faţa locului (…) Am vizitat şi şantierul, am constatat ceea ce mi s-a spus şi în trecut, respectiv că lucrările sunt foarte avansate şi mai ales în contextul complicat în care ne aflăm astăzi şi mă refer în primul rând aici la agresiunea Rusiei din Ucraina, cred că astfel de investiţii ar trebui finalizate cât mai repede. Am transmis un mesaj foarte ferm colegilor mei care urmează să evalueze toate acele studii ce urmează a le avea puse la dispoziţie (…). Le-am spus că nu trebuie să pierdem nicio zi. Suntem într-un calendar din care am ieşit deja”, a mai afirmat ministrul Mircea Fechet.