Cu un deficit bugetar imens, care ne-a adus aproape de retrogradarea în categoria „junk”, cu o creștere economică cel mult anemică, cu venituri publice suplimentare deocamdată doar pe hârtie și cu o criză demografică în plină desfășurare, sustenabilitatea sistemului de pensii începe să fie pusă sub semnul întrebării.
Vestea bună este că în iunie 2025 pensia medie în România ajunsese la peste 2.800 de lei, cu aproape 23% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut. Asta după ce în 2024 mai avusese loc o creștere semnificativă (de aproape 15%), în timp ce în 2023 se mai înregistrase o majorare de 13%. Vestea proastă este că și cheltuielile Casei Naționale de Pensii au urcat rapid în această perioadă (de la 98 miliarde de lei pe an în 2022 la circa 151 de miliarde de lei anul acesta). Asta în timp ce, bazându-ne pe încasările de până acum, contribuțiile pentru Pilonul I vor totaliza, până la finele anului, doar undeva până în 100 de miliarde de lei. Cu alte cuvinte, avem de-a face în prezent cu o „gaură” de vreo 50 de miliarde de lei, adică circa 10 miliarde de euro, care trebuie astupată din alte surse.
Poate în alte circumstanțe asta nu ar fi fost o problemă majoră. Dar în condițiile în care deficitul bugetar a ajuns la un nivel record și practic imposibil de suportat, ceea ce a adus de curând o serie de măsuri nepopulare cu precădere în zona fiscală, nu e posibil, desigur, să nu ajungem să punem sub semnul întrebării și sustenabilitatea sistemului public de pensii. Primele semne că nivelul la care s-a ajuns este o povară pentru stat o reprezintă două decizii anunțate de noul guvern. Prima, că pensiile din sistemul public vor rămâne înghețate și în 2026. „Această măsură va fi luată exclusiv pentru anul viitor”, a precizat premierul Ilie Bolojan (dar, ca să fim realiști, astfel de promisiuni pot fi foarte ușor încălcate dacă situația o va cere). În același timp, s-a hotărât să se aplice cota standard de asigurări de sănătate de 10% pentru porțiunea din pensie care depășește 3.000 de lei. Mai exact, statul ar urma să încaseze astfel circa 1,4 miliarde de lei anul acesta și peste patru miliarde de lei în 2026, sume care vor fi direcționate practic dinspre bugetul de pensii către cel al CNAS.
Puțin, dar totuși prea mult
Prima problemă a pensiilor din România este că au ajuns să cântărească greu, reprezentând în 2025 circa 8% din PIB. Spre comparație, în 2022, la momentul în care au demarat majorările succesive de care pomeneam mai sus, pensiile totalizau 6,7% din PIB. Iar matematica elementară ne arată că, în lipsa unei creșteri economice susținute pentru următorii câțiva ani, ponderea lor în produsul intern brut va rămâne mare în ciuda înghețării temporare.
Iar veștile din această zonă nu sunt prea bune: conform unui recent sondaj efectuat de Reuters printre economiști de top, PIB-ul va urca cu numai 1,3% în acest an și ar putea, în condiții ideale, să se majoreze cu 2,2% în 2026. Alți experți sunt și mai pesimiști și cred că măsurile de temperare a deficitului bugetar vor duce și la o încetinire semnificativă a economiei. „Așteptările de creștere economică au fost reduse la 1% pentru 2025 și la 1,8% pentru 2026”, se arată în cel mai recent raport macroeconomic al Institutului de Investiții al Grupului UniCredit, în timp ce economistul ING Ștefan Posea a fost citat spunând că „având în vedere traiectoria actuală, riscul ca economia să intre într-o recesiune ușoară sau chiar să înregistreze o contracție pe tot parcursul anului nu poate fi exclus în totalitate”.
Este adevărat că în majoritatea statelor europene ponderea în PIB a pensiilor este mai mare decât nivelul de 8% din România, atingând chiar 14-15% în Grecia, Franța, Austria și Italia sau 13% din PIB în Spania, Portugalia și Finlanda. Însă și încasările bugetare sunt acolo semnificativ diferite, cu nivelul contribuțiilor sociale nete cifrându-se în 2023 (de când sunt disponibile cele mai recente date) la 14% pentru întreaga Uniune Europeană și între 12% și 17% din PIB în 17 dintre cele 27 de state membre. Asta în timp ce bugetul nostru încasa în același an un pic peste 10% din PIB sub formă de contribuții sociale (respectiv pensii, sănătate și șomaj). Mai mult, conform Eurostat, la veniturile bugetare din taxe și contribuții sociale România se situa în 2023 (și nu s-au schimbat multe de atunci) la circa 26-27% din PIB, ceea ce ne plasa pe penultimul loc în UE (înaintea Maltei). Pentru comparație, media la nivelul UE este de 40% din PIB, pe primele locuri situându-se Franța, Belgia și Danemarca, cu circa 45% fiecare.
Sistemul fiscal, prea slab pentru pensii decente
Și așa ajungem la o altă problemă, respectiv nivelul prea scăzut (după cum susțin tot mai mulți experți) al încasărilor bugetare în general și al celor din taxe și contribuții sociale în special. „Cauzele veniturilor bugetare reduse sunt multe, cele mai evidente fiind numărul scăzut de contribuabili raportat la mărimea populației, capacitatea de colectare slabă a ANAF, evaziunea fiscală și fenomenul muncii la negru”, explică într-un studiu Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC Romania & Moldova.
Toate cele de mai sus sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, interconectate. De pildă, numărul mic al acelor care plătesc taxe și contribuții este consecința principală a lipsei de capacitate a ANAF de a depista și impozita veniturile nedeclarate, cu mai toate tentativele de digitalizare și modernizare din ultimele decenii fie eșuând lamentabil, fie având efecte sub cele așteptate. Iar evaziunea astfel tolerată (fie că este la nivelul antreprenorilor sau la acel al angajaților) nu face decât să continue să ne plaseze printre statele europene cu cele mai mari rate ale economiei subterane, estimată în 2024 la peste 13% din PIB.
Nu în ultimul rând, continua scădere a natalității și sporul natural negativ (cu semnificativ mai multe decese decât nașteri) nu face decât să reducă în fiecare an baza potențială de contribuabili și să ducă la majorarea proporției bătrânilor. Iar faptul că în deceniul următor își vor încheia carierele profesionale așa-numiții „decreței” (cei născuți în anii ’60-’70, în perioada de natalitate explozivă care a avut loc după interzicerea avorturilor) va pune o presiune în plus pe sistemul de pensii. Că ne place sau nu, cum șansele ca tinerii să încapă să facă din nou măcar trei-patru copii pe familie par infime, inversarea acestui trend se va face, la fel ca în statele din Vest, prin acceptarea unui număr tot mai mare de migranți, care să plătească taxe și contribuții și să susțină, astfel, cheltuielile tot mai mari cu pensiile, dar și cu îngrijirea sănătății unei populații tot mai îmbătrânite.
Concluzia este în același timp simplă și foarte greu de implementat: dacă veniturile bugetare s-ar majora semnificativ în următorii ani am putea asista la o temperare a deficitului bugetului de pensii și, cine știe, chiar la o echilibrarea a acestuia. Din păcate, având în vedere nivelul de profesionalism și deschidere către nou din aparatul public, interesele ascunse ale multor politicieni și șefi de instituții guvernamentale și lipsa de coerență și putere reală a coaliției și a cabinetului Bolojan, cel mai probabil vom asista, din nou, la o nouă oportunitate ratată de a moderniza sistemul fiscal și statul în general. Și, de ce nu, la noi creșteri de taxe pentru contribuabilii onești.
