Asigurări

Petrescu (ASF): Am plătit către stat 53 de milioane lei anul trecut; estimez că o să plătim 85 de milioane anul acesta

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a plătit către stat 53 de milioane de lei în 2024, în baza obligației legale, iar anul acesta ar putea plăti 85 de milioane de lei, a declarat, joi, președintele Autorității, Alexandru Petrescu, la un eveniment de specialitate.

‘În ciuda incidenței Legii 296/2023 care restrânge foarte mult capacitatea de funcționare, de reorganizare, am reușit totuși să punctăm o serie de optimizări organizaționale. Am preluat instituția cu 546 de salariați și acum am coborât la 492, în martie, deci undeva la contingentul de salariați de acum probabil 10 ani. Fondul de salarii a scăzut de la 161 de milioane de lei la 140 de milioane. Am avut un excedent de 6,1 milioane. Am plătit către stat 53 de milioane anul trecut. Estimăm să plătim, în baza obligației pe care o avem, 33% din venituri, tarife, comisioane,etc, estimez că o să plătim undeva la 82 – 85 de milioane anul acesta’, a spus Alexandru Petrescu, la Profit- Piața de Capital.forum, eveniment organizat de Profit.ro.

El a menționat că instituția este implicată în elaborarea cadrului legislativ, iar în ultimele 14 – 15 luni a avut o colaborare foarte bună cu Ministerul de Finanțe. În prezent, ASF se află într-o pauză de promovare de noi acte normative pentru că Guvernul este interimar și are o funcționalitate limitată.

De asemenea, el a vorbit despre procesul de digitalizare și a precizat că pe 26 mai a semnat o finanțare de 96,4 milioane de lei.

Alexandru Petrescu a afirmat că în ședința următoare de Consiliu ASF va actualiza ‘o intenție ce era de vreo 3-4 ani în instituție’ de achiziție a unui sistem electronic de supraveghere a tranzacțiilor din piața de capital.

Cele mai recente știri

To Top