Veniturile reale per capita ale gospodăriilor din Uniunea Europeană au crescut cu 22% între 2004 și 2024, însă România a avut cea mai mare creștere a acestor venituri dintre toate statele membre, cu un avans de 134%, arată datele publicate marți de Eurostat.
Alte state membre cu creșteri puternice ale veniturilor reale per capital ale gospodăriilor între 2004 și 2024 sunt: Lituania (95%), Polonia (91%) și Malta (90%).
Cele mai mici creșteri ale veniturilor reale per capital ale gospodăriilor între 2004 și 2024 au fost înregistrate în Spania (11%), Austria (14%), Belgia (15%) și Luxemburg (17%).
Grecia și Italia sunt singurele state membre UE unde veniturile reale per capital ale gospodăriilor au scăzut în ultimii 20 de ani, minus 5%, respectiv minus 4%.
La nivelul UE, veniturile per capita au crescut constant între 2004 și 2008, au stagnat între 2008 și 2011, din cauza crizei financiare, și au scăzut în 2012 și 2013. Ulterior, veniturile și-au reluat creșterea constantă, până în anul 2020, când au scăzut din cauza pandemiei. În anul 2021 a fost înregistrată o revenire, dar ulterior veniturile au crescut lent în 2022 și 2023. Primele date pentru anul 2024 arată o accelerare a ritmului de creștere a veniturilor.