Instrumentul european SAFE poate genera cerere de miliarde de euro pentru industria românească de apărare și poate susține dezvoltarea companiilor de stat și private prin investiții, transfer de tehnologie și creșterea producției locale, a declarat luni ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, după o întâlnire cu reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor, companiilor private și companiilor de stat din sector.
‘Acest SAFE este o oportunitate extraordinară de cerere pe miliarde de euro, timp de patru ani, la care piața privată se poate plia, poate să-și modifice procesele de producție și poate să furnizeze componente. Asta îndemn să facă orice companie care poate s-o facă’, a menționat Darău.
Acesta a adăugat că România urmărește atragerea unor mari investitori internaționali în sectorul industriei de apărare și dezvoltarea unui ecosistem industrial similar celui creat în industria automotive.
‘SAFE este o oportunitate extraordinară cu capital și un cârlig pentru mari companii din lumea aceasta să vină în România, să partenerieze și cu privați din România, și cu companii de stat și să rămână. Pentru că noi, atunci când propunem cerințe de cooperare, nu le propunem gândindu-ne că în 2031 toată lumea care accesează SAFE pleacă, ci ne propunem în stilul în care știți că, de exemplu, a mers în industria Automotive. Au venit niște investitori mari, au parteneriat cu românii, s-au creat întregi ecosisteme de producție locală și poate sunt de zeci de ani aici acei producători. Asta sunt convins că se va întâmpla și cu ajutorul SAFE – și cu ajutorul altor investiții strategice ale statului. Acest drum trebuie parcurs și acesta a fost mesajul transmis azi. Nu este privat vs. public, nu este străin vs. român, nu este companie de stat vs. companie privată. Este un ecosistem din care sunt convins că și companiile private românești și companiile de stat românești vor avea cerere și atunci vor avea și producție locală’, a adăugat ministrul interimar al Economiei.
Totodată, Irineu Darău a precizat că până la 31 mai vor fi finalizate toate etapele procedurale și aprobările necesare privind proiectele incluse în SAFE.
‘Termenul-limită, deadline, cum se zice, nenegociabil, ferm, este 31 mai. Așadar, până în 31 mai trebuie să facem toți pașii. Eu cred că vom ajunge. În orice caz, Guvernul face tot ceea ce ține de el’, a precizat oficialul citat.
Ministrul interimar al Economiei a participat luni la evenimentul organizat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cu tema ‘Ce înseamnă SAFE pentru economia României’.
Evenimentul a avut loc în contextul pregătirilor pentru Black Sea Defense & Aerospace 2026 și a reunit reprezentanți ai industriei de apărare, organizații de profil și camere de comerț, în vederea unui dialog deschis privind evoluția sectorului și oportunitățile de dezvoltare.
Potrivit descrierii de pe pagina Ministerului Apărării Naționale, Programul Security Action for Europe – SAFE reprezintă o oportunitate deosebită pentru România de a-și completa necesarul de capabilități al Armatei într-un mod accelerat, plecând de la Planul de Înzestrare al Armatei (PIAR) aprobat de CSAT și Parlament.
În 5 mai 2026, Guvernul a aprobat, prin Memorandum, semnarea Acordului de împrumut (Instrumentul ‘Acțiunea pentru securitatea Europei’ – SAFE) dintre Comisia Europeană și România, în valoare de 16,68 miliarde de euro, de către ministrul Finanțelor. După semnare, Acordul de împrumut va fi aprobat prin lege, conform legislației privind datoria publică.