Analize

Trei din zece apeluri telefonice necunoscute au fost fraude sau spam în 2023,la nivel global

Foto: iStock

Aproximativ 28% dintre apelurile telefonice necunoscute au reprezentat fraudă sau spam, în 2023, iar 16% dintre consumatori au pierdut bani în urma unui asemenea atac, arată datele statistice la nivel global, citate într-un articol de specialitate publicat pe blogul din România al producătorului de soluţii antivirus, Eset.

Potrivit sursei citate, pierderile medii în ceea ce priveşte atacurile de tip „Scam Likely” au crescut cu 527%, în ritm anual, până la 2.257 de dolari (2.135 de euro).

„Probabil aţi întâlnit semnalizarea „scam likely” sau ceva similar la unele apeluri primite. Aşa cum sugerează denumirea, înseamnă că furnizorul dvs. de telefonie suspectează că persoana (sau botul) de la celălalt capăt al firului are intenţii răuvoitoare. Alte etichete similare pot indica „suspected scam” („escrocherie suspectată”), „potential spam” („spam potenţial”) sau „potential fraud” („fraudă potenţială”). Companiile de telefonie au la dispoziţie diverse mijloace pentru a evalua probabilitatea ca un apel să fie o înşelătorie sau spam. Printre acestea, se numără rapoartele clienţilor şi analizele de reţea – de exemplu, identificarea unui număr care efectuează mai multe apeluri succesive către persoane aflate pe o listă „Nu sunaţi”. Apelurile VoIP pot fi, de asemenea, un semnal de alarmă. Majoritatea operatorilor vor compila apoi aceste numere „susceptibile de înşelătorie” într-o bază de date pentru a le verifica. Un lucru este cert, probabil că ar trebui să ţineţi cont de avertisment”, atrage atenţia autorul articolului de specialitate, Phil Muncaster, expert în cadrul Eset.

Specialiştii notează faptul că hackerii pot face rost de numărul unui utilizator prin mai multe metode: să îl extragă din conturile publice de social media; să îl obţină în urma unei încălcări a datelor unui furnizor terţ cu care îl partajaţi; să-l păcălească pentru a-l trimite prin intermediul unui email de phishing; să-l obţină de la un broker de date – o companie care colectează şi vinde informaţii despre consumatori; să utilizeze software automatizat pentru a genera şi apela numere aleatorii cu un anumit prefix telefonic.

Statisticile arată că, în 2023, o pondere de 16% dintre consumatorii de la nivel global au raportat pierderi financiare din cauza escrocheriilor telefonice, procentul fiind şi mai mare în anumite ţări precum Germania (19%) şi Franţa (18%). În plus, victimele pierd şi timp preţios. Astfel, consumatorii susţin că petrec nouă minute pe săptămână (aproape opt ore pe an) filtrând apeluri deranjante.

Pe lista exemplelor de apeluri telefonice înşelătoare se află: escrocherii prin impersonare, cunoscute şi sub numele de atacuri „vishing” (phishing vocal) – în care atacatorul pretinde că sună de la o agenţie de stat, o companie de tehnologie, o bancă, un serviciu public, poliţie sau o altă autoritate şi vă anunţă că datoraţi bani sau că trebuie să verifice informaţii personale; înşelătorie cu acces la distanţă/asistenţă tehnică – când se solicită acces la propriul computer; escrocherie cu investiţii – în care se promit câştiguri uriaşe în urma unei oportunităţi de investiţii; escrocherii prin tragere la sorţi – se anunţă câştigarea unui premiu inexistent; apeluri de telemarketing; apeluri automate.

„Cea mai simplă metodă de a evita apelurile înşelătoare este să ţineţi cont de avertizarea oferită de operatorul dvs. Puteţi aplica aceeaşi tactică pentru orice număr necunoscut. La urma urmei, dacă este vorba despre un apel legitim, cel mai probabil vor lăsa un mesaj vocal”, menţionează Muncaster.

Anul trecut, s-a preconizat că va creşte costul apelurilor frauduloase către victime cu 9% anual, la 58 de miliarde de dolari, în întreaga lume.

Blogul de securitate Eset este un portal de editoriale unde sunt publicate ştiri despre securitate, puncte de vedere şi dezvăluiri, ce acoperă ultimele noutăţi, tutoriale şi conţinut educativ multimedia, bazate pe sfaturile unor cercetători experimentaţi cu know-how şi vastă pregătire în domeniul securităţii online.

WeLiveSecurity (blogESET.ro) este o propunere la nivel global, cu echipe de cercetare în Slovacia, SUA, Canada, Germania şi Argentina.

Compania Eset a fost fondată în anul 1992, în Bratislava, Slovacia, şi rămâne în topul companiilor care oferă servicii de detecţie şi analiză a conţinutului malware, fiind prezentă în peste 180 de ţări.

Cele mai recente știri

To Top