Actualitate

Ungaria a avut o creştere economică apropiată de zero în trimestrul al treilea

Foto: iStock

Produsul Intern Brut al Ungariei a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere „foarte apropiată de zero”, semnificativ sub estimările pieţei, a declarat joi ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy, informează Reuters.

La putere din 2010, premierul Viktor Orban are probleme în a relansa economia ungară după scăderea de anul trecut, când inflaţia a urcat până la peste 25%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.

Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca PIB-ul Ungariei să înregistreze o creştere de 1,3% în ritm anual în perioada iulie-septembrie 2024.

„Creşterea noastră internă este asigurată. Dar creşterea externă nu depinde de noi”, a spus Marton Nagy la o conferinţă. „Într-o economie în care exporturile au o pondere de 80% în PIB iar expunerea pe economia germană este atât de puternică, asta este un subiect dificil”, a adăugat Nagy.

De asemenea, ministrul Economiei a reiterat punctul său de vedere că Ungaria a depăşit criza inflaţiei, după ce ultimele date au fost sub aşteptări. În luna septembrie, inflaţia a coborât sub ţinta de 3% a Băncii Naţionale a Ungariei, pentru prima dată după 2021.

„Inflaţia nu mai este o problemă. Datele au fost repetat sub aşteptări. Acesta este rezultatul îngrijorărilor persistente cu privire la inflaţie. Banca Naţională pare şi ea blocată în îngrijorările sale privind inflaţia”, a spus Marton Nagy.

Însă comentariile ministrului Economiei par să contrazică evaluarea Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), care a păstrat un ton prudent cu privire la posibilitatea unor noi reduceri ale celei mai mari dobânzi de politică monetară din UE, 6,5%, din cauza riscurilor de pe pieţele financiare.

Viceguvernatorul MNB, Barnabas Virag a evocat o posibilă pauză în ciclul de reducere a costului creditului la reuniunea de politică monetară care va avea loc săptămâna următoare, după ce escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu şi modificarea previziunilor privind direcţia în care se va îndrepta politica monetară a SUA au dus forintul la minimumul ultimelor 18 luni.

Cele mai recente știri

To Top