Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii este de 9.978 lei pe lună, raportat la luna septembrie 2023, în creştere cu 15,2% faţă de septembrie 2022, arată datele publicate de Fundaţia Friedrich Ebert România (FER) şi Syndex România.
De asemenea, pentru o familie de doi adulţi şi un copil, valoarea coşului minim este de 8.205 lei pe lună, pentru o familie de doi adulţi fără copii, de 6.162 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 3.807 lei pe lună.
„Recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2023, raportat la luna septembrie 2022. Creşterea valorii totale a coşului de consum e determinată de creşterea puternică a costurilor pentru toate capitolele, cu excepţia cheltuielilor cu locuinţa (apă, energie electrică, gaz şi energie termică)”, se arată în comunicatul transmis miercuri de FER.
Potrivit sursei citate, la capitolul de cheltuieli cu alimentaţia, costurile lunare au crescut cu 10,1% în septembrie 2023, faţă de septembrie 2022, la 2.090 de lei, pentru familia de referinţă (doi adulţi şi doi copii), cheltuielile cu îmbrăcămintea şi încălţămintea au fost mai mari cu 11,2%, la 949 lei, iar cele pentru locuinţă, cu 27,4%, până la 2.894 lei.
De asemenea, cheltuielile pentru dotarea locuinţei au fost actualizate la 263 (+7%), cheltuieli cu locuinţa -764 lei (+3,3%), produse de uz casnic şi igienă personală – 316 lei (+15,4%), servicii – 604 lei (+7,4%), educaţie şi cultură – 722 lei (+12,6%), îngrijirea sănătăţii – 154 (+16,8%), recreere şi vacanţă – 315 (+24,6%), fondul de economii al familiei – 907 (+15,2%).
Ideea unui coş minim de consum pentru un trai decent presupune alcătuirea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru o familie cu o structură dată. Pe lângă nevoile imediat necesare supravieţuirii – adăpost, alimentaţie – coşul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educaţia, îngrijirea sănătăţii, transportul, comunicaţiile, recreerea, precum şi eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.), se precizează în comunicat.