2024 se anunță anul cel mai fierbinte înregistrat vreodată. Meteorologii prognozează temperaturi mai mari decât în 2023, clasat ca fiind cel mai fierbinte an de când se fac înregistrări oficiale ale temperaturilor. Și în plan politic va fi la fel, cu alegeri în toată lumea și patru rânduri de alegeri în România.
Pentru domeniul energetic temperatura va fi la fel de ridicată. Urgențele sunt numeroase și încep cu ieșirea din schemele de plafonare și dezvoltarea rețelelor de distribuție, continuă cu implementarea de facto a unor măsuri de sprijin țintite pentru consumatorii de energie cu adevărat vulnerabili, accelerarea instalării noilor unități de producție din surse regenerabile, creșterea ponderii energiei curate în consumul final, soluțiile pentru valorificarea gazelor naturale și adaptarea rețelelor de distribuție a gazelor pentru combustibili alternativi, migrarea către noile forme de producere a energiei, soluțiile pentru decarbonizare și la urmă dar cel dintâi – definirea următoarei perioade de reglementare pentru activitatea de distribuție a energiei.
2024 trebuie să fie anul în care energia intră în zodia Balanței. Tranziția energetică avansează și depinde doar de noi dacă lăsăm drumul pe seama pilotului automat sau vrem să avem un traseu optimizat contextului local. Obiectivele sunt asumate, iar destinația nu poate fi schimbată indiferent de câte rânduri de alegeri vom avea. România trebuie să își folosească propriile coordonate pentru un traseu reușit, avem nevoie de decizii și nu de traduceri adaptate, uneori chiar foarte nefericite.
2023 a fost un an cel puțin la fel de complicat ca 2022 – când ne-am confruntat cu o criză fără precedent și prețuri istorice la energie, care a afectat deopotrivă furnizorii, distribuitorii și consumatorii.
În prima parte a anului, prețurile energiei s-au calmat peste tot în lume. În România, vedem o reducere semnificativă a sumelor de decontat pentru schemele de sprijin, totuși statul nu a reușit să ajungă la zi cu plățile. Furnizorii au continuat să prefinanțeze schemele de sprijin iar statul a acumulat noi perioade de întârziere la plată, pentru care furnizorii au contractat, cel mai probabil, credite cu costuri asociate. Din păcate, costurile de finanțare cauzate de aceste întârzieri se vor aduna la suma totală de plată. Nimic nu este gratis și nimeni nu aduce bani de acasă pentru a desfășura o activitate economică.
Predictibilitate, stabilitate și dialog real cu piața – apar obsesiv în discursul public al liderilor din sector și nu degeaba. Totuși, sectorul energetic pare că s-a blocat în zodia Racului, un pas înainte, doi înapoi, mergând pe contrasensul deciziilor optime.
Ar fi fost util să avem deja un plan clar de ieșire din schemele de plafonare. Chiar dacă luna martie 2025 pentru clasa politică și autorități pare departe, pentru sectorul energetic e deja târziu. Ieșirea din schemele de sprijin trebuie făcută gradual iar aceste detalii, care astăzi lipsesc, sunt vitale atât pentru producători, cât și pentru furnizori, care trebuie să implementeze deja strategii de vânzare, respectiv de achiziție energie post-2024. Nu în ultimul rând, clienții, în special cei non-casnici pentru care costul cu energia are o pondere importantă în costul de producție, trebuie să știe care e costul cu energia pe care trebuie să îl ia în calcul/bugeteze din 2025.
Ar fi fost la fel de util să știm deja care este viziunea națională de dezvoltare a rețelelor de distribuție, care sunt sursele de finanțare, în condițiile în care fondurile europene alocate pentru rețelele de distribuție a energiei electrice s-au epuizat deja iar pentru rețelele de gaze nu există claritate în ceea ce privește finanțarea distribuției compatibile pentru vehicularea de gaze verzi, rețele ”hydrogen ready”. În schimb, am aflat că ajustarea tarifelor de distribuție este sub nivelul inflației. Pare o veste bună, dar nu e deloc așa. Operatorii de distribuție se află în fața celui mai mare necesar investițional de la începerea procesului de electrificare.
De la ce premise pornim, de unde apucăm problema?
În primul rând de la ce își doresc consumatorii: să aibă servicii mai bune, diversificate, mulți dintre ei interesați de energie verde dar și de prețuri cât mai mici pentru energie vor să devină prosumatori, un număr în creștere vizează instalarea pompelor de căldură sau vor să cumpere automobile electrice. Avem deja peste 100.000 de prosumatori, cu o putere totală instalată de aproximativ 1300 MW. Sunt pregătiți alți investitori, în parcuri fotovoltaice și eoliene, în diverse stadii de autorizare și conectare la rețea. Dacă privim transformările din energie ca pe o călătorie, putem concluziona că pasagerii români sunt interesați de beneficiile tranziției energetice.
În al doilea rând ne uităm la ce își doresc autoritățile, cei care ne pilotează traseul. Pentru coordonatele de bază avem PNIESC. Documentul a fost recent revizuit și e în discuție.
Pe termen scurt, până în 2025, comparativ cu anul 2021, documentul prevede că este necesară racordarea efectivă a minim 5.4 GW suplimentari la rețelele de transport sau de distribuție a energiei electrice. Pentru 2030, proiecțiile arată o creștere a capacității totale instalate până la 30.4 GW, din care 76% sunt din surse regenerabile. Practic, în perioada 2021 – 2030, se are în vedere dublarea capacității de producție de energie din surse regenerabile, de la 11.2 GW în 2021 la 23.2 GW în 2030. Capacitatea totală instalată a prosumatorilor este planificată să atingă 2.5 GW. Ponderea energiei E-SRE în consumul final brut va atinge cel puțin 36,2% în 2030 vs 29,5% în 2022. Ponderea pompelor de căldură considerate, de asemenea, tehnologie regenerabilă, va ajunge la 25,1% din consumul final brut de energie din sectorul încălzire și răcire, în 2030.
Rețelele sunt unul din punctele de inflexiune majore care pot bloca tot efortul migrării către surse regenerabile dacă investițiile nu sunt accelerate și dacă nu sunt stimulate printr-un cadru legal potrivit.
Pentru a îndeplini obiectivele climatice omenirea are de construit sau de înlocuit rețele de peste 80 de milioane de km, echivalând practic cu o dublare a rețelei existente acum la nivel global. Potrivit IEA, blocajele actuale sunt semnificative, în SUA sunt peste 1500 GW în diferite stadii de finalizare care așteaptă conectarea la rețea, în UK sunt proiecte care trebuie să aștepte conectarea chiar și peste 10 ani. La nivelul Uniunii Europene, din același motiv s-a adoptat recent Planul de Acțiune pentru Rețele, cu scopul de a impulsiona investițiile care să faciliteze tranziția.
Cu toate acestea, în mod paradoxal, niciunul dintre documentele strategice și de programare la nivel național, nici PNIESC și nici Strategia pe Termen Lung a României pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (STL) nu au un capitol dedicat tranziției rețelelor, necesarului de investiții, surselor de finanțare.
De aici trebuie să începem. Să completăm aceste documente strategice cu un plan de acțiune pentru rețele, să evaluăm costurile și să găsim finanțare.
Cât ne costă, unde trebuie să investim, cum prioritizăm?
În Planul UE de Acțiune pentru Rețele (Planul European), Comisia estimează că sunt necesare, în total, aproximativ 584 de miliarde de euro pentru rețelele electrice în această decadă, din care aproximativ 375-425 de miliarde de euro(Connecting the dots – Eurelectric & E.DSO; Commission’s Investment needs assessment SWD(2023) 68 final) investiții în rețelele de distribuție până în 2030. Conform Comisiei, majoritatea acestor investiții sunt necesare pentru digitalizarea rețelelor de distribuție – printre altele, monitorizate în timp real, controlabile de la distanță și sigure.
Pornind de la estimările europene, la nivel național scenariul de bază ne arată că ne trebuie, cel puțin, o triplare a investițiilor în următoarea decadă.
Pentru a adapta în mod eficient rețeaua, păstrând în același timp securitatea aprovizionării și îmbunătățirea calității serviciilor, sunt esențiale investiții substanțiale. Acestea ar trebui să vizeze întăriri ale rețelei și capacități suplimentare în posturile de transformare, pentru a integra în mod eficient creșterea preconizată a cererii și a îmbunatăți securitatea și calitatea aprovizionării. Modernizarea rețelei și implementarea contorizării inteligente pentru a atenua uzura morală, a crește monitorizarea la punctul de conectare a consumatorilor și în rețeaua de joasă tensiune și a permite flexibilitatea (de exemplu: demand response, flexibilitatea producției, flexibilitatea bateriilor vehiculelor electrice) alături de îmbunătățirea stabilității rețelei și gestionarea dezechilibrelor sunt parte integrantă a acestor procese.
Foarte importantă este și creșterea rezilienței pentru a asigura calitatea alimentării, în timp ce dezastrele naturale/evenimentele meteorologice extreme se estimează că se vor intensifica. În paralel, sunt de importanță majoră îmbunătățirea gestionării datelor pentru a colecta, valida, stoca, proteja și a le prelucra în mod eficient în cantități mari, asociată cu îmbunătățirea securității cibernetice pentru protecția rețelelor împotriva unui număr tot mai mare și mai sofisticat de atacuri cibernetice.
Conform comunicărilor Comisiei Europene, necesarul de finanțare pentru sustinerea acestor investiții trebuie să fie constituit dintr-un mix adecvat între fonduri nerambursabile și fonduri private. Operatorii de distribuție din România au aplicat deja pentru toată suma alocată, de 1,1 miliarde de euro, prin Fondul de Modernizare și au cerut suplimentarea acestor fonduri, dar și programe noi pentru a face tranziția suportabilă pentru consumatori. În același timp, avem nevoie de programe de finanțare pentru infrastructura de distribuție gaze verzi/hydrogen.
2024 trebuie să ne aducă un nou cadru de reglementare, flexibil și inovator, care să stimuleze investițiile, să putem apăsa pedala de accelerație și să ținem pasul cu trendul european. Nevoia de finanțare este amețitoare. Dar ne costă mai mult, pe termen mediu și lung, dacă batem acum pasul pe loc. Iar consumatorii vor fi primii care vor deconta indecizii în politici publice.
Va fi un an fierbinte iar “Zodia Balanței” în energie este singura care poate asigura cu adevărat promisiunea unor ani mai buni, de care vom tot avea parte în discursurile politice.
