Doi din trei antreprenori consideră că vânzarea integrală a afacerii este principala lor opţiune pentru exit, iar următoarele sunt vânzarea parţială către un investitor privat sau tranziţia către familie sau management, a declarat, joi, Laurenţiu Stan, fondatorul şi directorul companiei Kapital Minds, în cadrul unei conferinţe.
„Ce opţiuni aţi aborda în cazul unui exit? Iniţial am vrut să pun întrebarea dacă sunt conştienţi de opţiunile pe care le au în cazul unui exit. I-am întrebat ce opţiuni aţi aborda, iar intuitiv vânzarea integrală este pe primul loc. Aici am avut o întrebare cu răspuns multiplu. Deci au putut alege între trei variante dintre cele puse la dispoziţie. Pe locul doi este vânzarea parţială către un investitor, iar pe trei, tranziţie către familie sau echipa de management, pentru că nu e musai să laşi afacerea copiilor. Poţi să o laşi şi echipei de management dacă este competentă şi dacă ai format-o din timp. Pe locul patru este listarea la bursă, acel exit parţial, IPO-ul. Aici văd un potenţial foarte mare atât pentru finanţarea companiilor, cât şi pentru modalitatea de a ieşi cumva nu total din business, dar din management”, a spus Laurenţiu Stan, în conferinţa de listare a companiei.
Potrivit acestuia, doi din trei (67%) dintre antreprenori consideră că vânzarea integrală a afacerii este principala lor opţiune pentru exit. Următoarele opţiuni ar fi vânzarea parţială către un investitor privat (42%), tranziţia către familie sau management (33%) şi listarea la bursă (12%). Preferinţa relativ ridicată pentru un exit parţial şi reticenţa la lichidarea afacerii pot indica un nivel încă ridicat de ataşament al antreprenorilor români faţă de propria afacere.
Întrebaţi cu cât timp înainte consideră că trebuie planificată vânzarea afacerii, 66% spun că vânzarea afacerii ar trebui planificată cu minimum 6 luni înainte. Laurenţiu Stan a precizat că 5% dintre respondenţi consideră că planificarea unei eventuale vânzări ar trebui să înceapă încă de la înfiinţarea afacerii, ceea ce arată deja o schimbare de mentalitate, chiar dacă la un nivel incipient, în rândul antreprenorilor români.
Directorul companiei Kapital Minds a afirmat că, în general, procesul de exit planning poate dura între 1 şi 2 ani, uneori chiar 3, în funcţie de dimensiunea şi complexitatea afacerii.
De asemenea, el a adăugat că trei sferturi (76%) din antreprenorii intervievaţi nu au un plan formalizat cu privire la ieşirea lor din propria afacere ceea ce denotă lipsa unei planificări prealabile în acest sens. Majoritatea antreprenorilor intervievaţi (88%) nu au un plan personal formalizat cu privire la ceea ce vor face după un eventual exit. Planificarea pentru exit nu se referă doar la aspecte de businsess, ci şi la cele personale, în special la cel financiar.
Laurenţiu Stan a precizat că studiul a fost derulat telefonic, în perioada 1 – 22 august 2024, pe un eşantion de 400 de companii. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 4,5%.
Kapital Minds, o companie de consultanţă antreprenorială, lansată joi, 5 septembrie, este singura firmă care beneficiază de experienţa unui consultant certificat CEPAŽ (Certified Exit Planning Advisor) din România. Compania este fondată de Laurenţiu Stan, expert cu peste 20 de ani de experienţă în evaluare şi consultanţă financiară.
„Îmi doresc să transform consultanţa pentru creşterea valorii afacerii şi planificarea exitului într-o profesie la noi în ţară, aşa cum a devenit de ani buni în Statele Unite ale Americii. Faptul că sunt primul membru român al Exit Planning Institute (SUA) reprezintă o oportunitate de a implementa în ţara noastră metodologia de accelerare a valorii companiilor. Vreau ca antreprenorii să cunoască toate instrumentele posibile pentru creşterea valorii propriei afaceri. Construim, astfel, o comunitate a oamenilor de afaceri care se susţin reciproc şi împărtăşesc cunoştinţe”, a mai spus fondatorul şi directorul companiei Kapital Minds.