Timp liber

„Trei kilometri până la capătul lumii” a avut avanpremiera în România. Evenimentul a fost urmat de o petrecere exclusivistă

Conceptual Lab by Theo Nissim a organizat, pe 8 octombrie, o petrecere de gală dedicată lansării naționale a filmului „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu. Evenimentul a avut loc imediat după avanpremiera oficială a filmului în România și a reunit peste 250 de invitați din lumea cinematografiei, printre care s-au numărat actorii din distribuție, echipa de producție și personalități importante din industrie.

Petrecerea a marcat nu doar lansarea filmului în cinematografele din întreaga țară, ci și succesul său internațional. După ce a fost distins cu prestigiosul premiu Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes, „Trei kilometri până la capătul lumii” este propunerea României la Premiile Oscar 2025.

„Suntem extrem de mândri să facem parte din acest proiect cinematografic remarcabil, care nu doar că a impresionat la nivel internațional, dar și-a câștigat un loc special în inima publicului din România. Petrecerea de gală organizată de Conceptual Lab nu a fost doar un eveniment dedicat lansării, ci și o celebrare a creativității și talentului românesc. Este o onoare să fi contribuit la acest moment important, mai ales în contextul în care filmul a fost selectat să reprezinte România la Premiile Oscar 2025. Sperăm ca acest succes să fie doar începutul unui drum lung și strălucit pentru „Trei kilometri până la capătul lumii”, declară Theo Nissim, producător asociat al filmului și fondator al Conceptual Lab.

Atmosfera elegantă și invitații de renume au contribuit la sărbătorirea unui moment important pentru cinematografia românească. Actorii Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Valeriu Andriuță, alături de regizorul Emanuel Pârvu și producătoarea Miruna Berescu, au fost în centrul atenției, bucurându-se de aprecierile invitaților. Alături de ei, Amalia Enache, regizorul Bogdan Mureșanu, Andi Vasluianu, Irina Margareta Nistor, Ada Condeescu și Dorian Boguță s-au bucurat de eveniment.

„Mă bucur că, în sfârșit, filmul nostru va întâlni publicul de acasă. Am fost până acum la multe proiecții cu Trei kilometri până la capătul lumii, însă cea din seara asta a fost una dintre cele mai emoționante tocmai pentru că a fost văzută de publicul de acasă. Și mă bucur că am trăit momentele acestea ale premierei alături de prietenii de la Conceptual Lab,” a declarat Emanuel Pârvu, regizorul filmului.

După ce a primit numeroase premii internaționale și a fost proiectat în festivaluri de renume, filmul poate fi vizionat în cinematografele din România începând cu 11 octombrie, fiind distribuit în peste 30 de orașe.

„E cu adevărat minunat că Trei kilometri până la capătul lumii ajunge, în sfârșit, în cinematografe. A fost un drum lung de la prima probă până aici și sper ca drumul în cinematografe să-i fie atât de frumos precum a fost pentru noi să lucrăm la el,” a spus Ciprian Chiujdea, actor în film.

Conceptual Lab by Theo Nissim este un proiect inovator fondat de antreprenorul și omul de afaceri Theo Nissim. Asociația își propune să promoveze artiști contemporani din diverse domenii culturale și să creeze un spațiu de întâlnire între aceștia și publicul larg. Lansată în 2015, Conceptual Lab a găzduit numeroase evenimente culturale și artistice, contribuind activ la peisajul cultural global. În cei 10 ani de activitate, organizația s-a implicat activ în industria cinematografică, susținând filme premiate precum recentul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, câștigător al premiului Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes 2024. Printre acțiunile Conceptual Lab se numără și patronarea Bursei „Alex. Leo Șerban” din cadrul TIFF și oferirea premiului „Tânăra speranță” la Premiile GOPO.

Cele mai recente știri

To Top