Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a precizat, sâmbătă, în contextul acuzațiilor care i se aduc, că este vizată de o campanie de denigrare și că demersurile sale au fost transparente și legale, subliniind totodată că nu se sperie, nu se lasă intimidată și nu renunță.
Oana Gheorghiu a arătat că apariția acuzațiilor este legată de modul în care funcționează relația dintre mediul politic și anumite instituții media.
‘Partidul primește bani publici și îi folosește pentru a plăti presă: Antena 3, Realitatea, Gândul – trusturi care declanșează campanii de denigrare exact când cineva devine incomod. Apoi se publică un email, se scoate din context, i se lipește o etichetă, ‘trafic de influență’ și se pornesc motoarele’, a spus Gheorghiu într-o postare pe Facebook.
În acest context, vicepremierul interimar a prezentat cronologia întâlnirilor și a demersurilor invocate în spațiul public, arătând că acestea au fost oficiale și transparente.
‘Pe 19-20 ianuarie 2026 a avut loc în guvern o întâlnire publică, înregistrată în RUTI și comunicată pe pagina mea de Facebook, între reprezentanți ai grupului Schwartz și instituțiile române implicate în digitalizare: ADR, MAI, STS, SRI, MAPN, MEDAT. Eu am participat la deschidere, maximum o oră. Restul au fost discuții tehnice între specialiști. De ce grupul Schwartz? Peste 600.000 de locuri de muncă în România și unul dintre pionierii ecosistemului digital european, orientat către suveranitate digitală. Un proiect din care România ar trebui să facă parte’, a explicat aceasta.
Ulterior, potrivit declarațiilor sale, schimbul de corespondență a avut ca scop exclusiv informarea asupra concluziilor discuțiilor.
‘Pe 12 februarie am trimis un email participanților (specialiștii instituțiilor statului au fost la discuțiile tehnice, nu eu) pentru a afla concluziile întâlnirilor și oportunitățile pentru România. Atât. Un email în care cer informații despre o întâlnire publică și transparentă’, a precizat Oana Gheorghiu.
În legătură cu reacțiile ulterioare ale fostului președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, aceasta a susținut că acuzațiile au apărut la distanță de trei luni de momentul transmiterii mesajului.
‘Domnul Dragoș Vlad, fostul președinte al ADR, a primit acel mail pe 12 februarie, ca toți ceilalți. Nu a sesizat atunci pe nimeni privind vreo eventuală presiune. Trei luni mai târziu, după ce a fost demis, s-a plâns la Gândul și Antena 3 și a sugerat mincinos că aș fi încercat să influențez decizii, deși nu era în discuție nicio achiziție, nicio decizie, niciun contract’, a mai afirmat Gheorghiu.
Totodată, vicepremierul interimar a făcut referire și la donația companiei Kaufland, invocată în contextul acuzațiilor, precizând că aceasta a avut un scop umanitar.
‘Da, Kaufland (parte a grupului Schwartz) a donat 250.000 de euro în 2021, în plină pandemie, după ce secția ATI de la Piatra Neamț a ars împreună cu 15 oameni. A contribuit la construcția unei noi secții ATI pentru un spital al statului, când un județ întreg rămăsese fără acces la terapie intensivă. Spitalul funcționează. Încă salvează oameni. Sunt recunoscătoare și o voi spune oricând. Dacă cineva consideră că asta e trafic de influență, avem o problemă gravă de înțelegere a ce înseamnă binele public’, a arătat aceasta.
În final, Oana Gheorghiu a susținut că toate acuzațiile care i se aduc reprezintă o încercare de intimidare și descurajare.
‘Intimidare și descurajare. Ca oamenii integri să nu mai îndrăznească să se implice. Domnul Vlad a condus Autoritatea pentru Digitalizarea României patru ani. Nu e nevoie să vă spun cât de digitalizată e România, o vedeți pe pielea voastră. Eu nu m-am plimbat cu jeturi private. Nu mi-am ascuns ceasurile de presă. Nu mi-am pus oameni prin CA-uri. Am trimis un email ca să cer informații despre întâlniri publice. Au transformat asta într-o ‘încadrare juridică’, pentru a distrage atenția de la adevărata problemă: găurile negre prin care se scurg banii fiecărui român’, a mai spus Oana Gheorghiu.
Ea a subliniat că nu este intimidată de acuzațiile apărute și că își menține poziția în fața acestor presiuni.
‘Aceasta nu este bătălia mea. E a noastră. E lupta dintre trecut și viitor. Când aprinzi lumina, devii inamicul public numărul 1 al celor care au acționat zeci de ani pe întuneric. Asta înseamnă că am atins ceva real. Nu mă sperie. Nu mă intimidează. Nu renunț. Și vă cer același lucru. Nu renunțați la indignare. Nu lăsați această mașinărie să vă convingă că nu se poate schimba nimic, pentru că exact asta își doresc: o societate obosită, care alege să privească în altă parte. România merită mai mult. Iar adevărul iese întotdeauna la lumină’, a declarat vicepremierul interimar.
În spațiul public au apărut informații potrivit cărora Oana Gheorghiu ar fi făcut ‘trafic de influență’, fiind acuzată că ar fi trimis două mail-uri către Agenția pentru Digitalizarea României și STS, pentru a testa interesul acestora față de serviciile unui grup privat german.
Săptămâna trecută, Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului a solicitat demisia de onoare a vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Irineu Darău, în urma informațiilor apărute privind întâlniri și demersuri instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits.