Retelele de magazine moderne acoperă 33 de localităţi din România, cu un total de 4,24 milioane mp şi vor ajunge în alte cinci oraşe noi, în următorii doi ani, pe primele trei locuri fiind Bucureşti (1,24 milioane mp), Timişoara (234.799 mp) şi Cluj-Napoca (194.709 mp), potrivit unui studiu realizat de Fortim Trusted Advisors, membră în Alianţa BNP Paribas Real Estate, la sfârşitul acestei veri.
Locul patru este ocupat de Iaşi (177.100 mp), centrul regional cu populaţia cea mai mare, după Bucureşti şi pe locurile cinci şi şase se află două oraşe turistice, Constanţa (165.000 mp) şi Braşov (131.500 mp).
Din această toamnă însă în topul celor 5 oraşe din afara Capitalei cu cele mai multe spaţii de shopping va intra şi Craiova, unde se va da în folosinţă cel mai mare centru comercial livrat în ultimii 13 ani, Promenada Mall, cu o suprafaţă totală de 78.500 mp.
Astfel, Craiova va ajunge în luna octombrie la un stoc de 160.900 mp spaţii moderne de shopping şi va depăşi oraşul Braşov.
“2023 este un an de expansiune, estimăm că se vor deschide 17 parcuri noi de retail şi cinci noi mall-uri, în România, cu o suprafaţă totală de peste 300.000 mp. Cele mai multe magazine noi, prezente în viitoarele retail parcuri, sunt din reţelele Lidl, Pepco, CCC, Jysk, C&A, Fressnapf, Kik şi Dr. Max. Există însă şi branduri noi de magazine, care intră pentru prima dată în România. Cel mai aşteptat este Lefties, cu articole de îmbrăcăminte la preţuri reduse, care face parte din reţeaua Inditex, ce deţine brandurile Zara, Bershka, Pull&Bear şi Stradivarius. Primul magazin Lefties se va deschide în Promenada Craiova şi are cel mai mare potenţial de extindere“, declară Nicolae Ciobanu Managing Partner – Head of Advisory la Fortim Trusted Advisors, membră în Alianţa BNP Paribas Real Estate.