Cifra de afaceri rezultată din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a scăzut, ca serie brută, cu 0,9%, în prima jumătate a acestui an, comparativ cu 2024, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri.
Raportat la primul semestru al anului anterior, la finele lunii iunie 2025, au fost înregistrate scăderi în activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe (-22%), activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (-4,4%) și activitățile de transporturi (-1,9%). În schimb, creșteri s-au consemnat la activitățile de comunicații (+5,6%) și la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+1,2%).
Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, anul curent, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor s-a diminuat cu 1,6%, ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.
Datele INS arată că, în iunie 2025, față de iunie 2024, afacerile din serviciile de piață prestate întreprinderilor, au crescut cu 4,7%, ca serie brută, datorită activităților de servicii informatice și în tehnologia informației (+8,5%), altor servicii furnizate în principal întreprinderilor (+5,5%), activităților de comunicații (+4,0%) și activităților de transporturi (+0,6%). La polul opus au fost activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe,cu o scădere de 20,8%.
Ca serie ajustată, în aceeași perioadă de referință, cifra de afaceri din același domeniu a crescut, pe ansamblu, cu 3,3%.
La nivel comparativ iunie – mai 2025, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor s-a majorat ca serie brută (+4,3%), dar a scăzut ca serie ajustată, cu 0,7%.