Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) lansează, în consultare publică, proiectul de decizie privind condițiile de întocmire și auditare a situațiilor financiare separate de către Compania Națională Poșta Română (CNPR), a anunțat vineri instituția.
‘ANCOM a lansat în consultare publică un proiect de decizie care stabilește în sarcina CNPR, ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale, cerințele privind conținutul metodologiei de dezvoltare a sistemului de evidență contabilă separată. Proiectul detaliază, totodată, obligațiile privind dezvoltarea sistemului de evidență internă a costurilor și elaborarea situațiilor financiare separate, precum și condițiile de auditare de către un auditor independent impuse CNPR’, se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, această reglementare vine ca urmare a desemnării CNPR ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale pentru o perioadă de 5 ani, respectiv 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2029.
Potrivit deciziei de desemnare, CNPR are obligația să implementeze și să dezvolte un sistem de evidență internă a costurilor, suficient de detaliat pentru a identifica costul furnizării individuale a serviciilor poștale incluse în sfera serviciului universal, și să realizeze evidențierea distinctă a activităților din sfera serviciului universal de cele neincluse în sfera serviciului universal.
În ceea ce privește metodologia de dezvoltare a sistemului de evidență contabilă separată, aceasta descrie metodele, principiile, ipotezele și sursele de date folosite pentru elaborarea situațiilor financiare separate.
‘În cuprinsul metodologiei vor fi prezentate serviciile incluse în fiecare dintre cele trei segmente de afaceri, respectiv servicii din sfera serviciului universal, alte servicii poștale, alte servicii non-poștale. Vor fi, de asemenea, descrise principiile și politicile contabile generale, precum și principiile de evidențiere în contul de profit și pierdere a veniturilor și cheltuielilor, dar și a activelor, respectiv datoriilor în bilanț’, se menționează în comunicat.
Totodată, având în vedere prevederile privind costul net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal cuprinse în Decizia ANCOM nr. 810/2024, metodologia va trebui să cuprindă inclusiv descrierea detaliată a metodelor de alocare a costurilor și veniturilor pe centre de cost, precizează sursa citată.
Pe baza metodologiei, CNPR va întocmi anual situațiile financiare separate care vor cuprinde: situația capitalului mediu angajat pe segmente de afaceri, veniturile și cheltuielile individuale și profitul înregistrat de serviciile poștale incluse în sfera serviciului universal, contul de profit și pierdere pe segmente de afaceri, respectiv pe centre de cost, precum și reconcilierea acestor situații financiare cu situațiile anuale statutare.
‘Valoarea costului mediu ponderat al capitalului aferentă serviciilor din sfera serviciului universal va fi stabilită de ANCOM pe baza unui model CAPM (Capital Asset Pricing Model). Situațiile financiare separate vor fi auditate de un auditor independent, iar raportul de audit va fi transmis ANCOM împreună cu situațiile financiare separate’, se mai precizează în document.
Conform sursei citate, persoanele interesate sunt invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 5 mai 2025, pe adresa sediului central al ANCOM, prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității.
Serviciile poștale incluse în sfera serviciului universal sunt, printre altele, colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv) având ca obiect trimiteri de corespondență, cu excepția trimiterilor de corespondență în număr mare, imprimate, cu excepția imprimatelor în număr mare, și pachete mici, astfel cum acestea sunt prevăzute în Convenția Poștală Universală și Regulamentul poștei de scrisori, cu excepția pachetelor mici în număr mare.
Printre alte servicii menționate sunt: colectarea, sortarea, transportul și livrarea coletelor poștale interne și internaționale, în greutate de până la 10 kg (inclusiv), cu excepția coletelor în număr mare, distribuirea coletelor poștale cu limite de greutate între 10 kg și 20 kg (inclusiv) expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia.
Pe listă se mai află: serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv), serviciul de trimitere cu valoare declarată având ca obiect trimiteri poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv), colete poștale interne și internaționale în greutate de până la 10 kg (inclusiv) cu excepția coletelor în număr mare, colete poștale cu limite de greutate între 10 și 20 kg (inclusiv) expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia;
Totodată, ANCOM menționează colectarea, sortarea, transportul și livrarea cecogramelor interne și internaționale; serviciul de distribuire a taloanelor de plată a drepturilor de protecție socială și a documentelor de informare întocmite de Casa Națională de Pensii Publice la domiciliul beneficiarilor, în situația în care aceștia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, indiferent de numărul de trimiteri poștale care fac obiectul acestui serviciu.
