Google nu va fi obligată să vândă browserul Chrome sau sistemul de operare Android, a declarat marţi un judecător federal într-un document...
Acţiunile PepsiCo au urcat marţi cu până la 5% în tranzacţiile de marţi, după ce Elliott Investment Management, fondul de investiţii activ...
Furnizorii de servicii de telefonie, internet sau televiziune au obligația de a pune la dispoziția utilizatorilor, înainte de încheierea unui contract, o...
Numărul situațiilor în care prețurile la electricitate au fost sub zero în Spania este deja de două ori mai mare decât totalul...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) va trebui să își diminueze numărul de posturi cu 20% din totalul existent, de la 79 la...
Producătorul coreean Samsung îşi va lansa primul smartphone pliabil cu două balamale în septembrie sau octombrie, susţine publicaţia coreeană ET News. Conform...
Aproape o treime (30,4%) dintre companiile rusești au fost neprofitabile în prima jumătate a anului, conform datelor oficiale, fiind cea mai slabă...
Metrorex anunţă că Magistrala 2 de metrou va fi extinsă spre est, pe tronsonul Pipera – Petricani, iar în acest scop a...
Compania americană OpenAI a anunțat marți că va introduce un mecanism de control parental pentru instrumentul său de inteligență artificială (AI) ChatGPT,...
Compania aeriană sută la sută românească AnimaWings a operat, în perioada iunie-august, aproximativ 2.000 de zboruri interne şi internaţionale, înregistrând un total...
Apple ar putea începe să vândă şi în Europa iPhone-uri care funcţionează exclusiv cu SIM electroni, la trei ani după ce a...
Ministerul Energiei are în vedere cinci măsuri pe baza cărora prețul la energia electrică în România să scadă cu 25%, în momentul...
Capitala își păstrează prima poziție la numărul insolvențelor pentru a doua lună consecutivă, în timp ce județul Bihor are o creștere de...
Energia reprezintă un subiect de foarte mare interes și, în urma discuțiilor demarate, au fost agreate cinci măsuri în cadrul Coaliției de...
Aeroportul Internațional ‘Avram Iancu’ din Cluj-Napoca anunță că elimină restricțiile de volum pentru recipientele cu lichide din bagajele de mână și că...