Fără categorie

China anunţă firmele vizate de investigaţia asupra importurilor de produse lactate din UE

Foto: iStock

China a stabilit luni că firme din Ţările de Jos, Franţa şi Italia sunt vizate de investigaţia anti-subvenţii privind importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, după ce oficialii din aceste ţări au votat pentru impunerea tarifelor vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chinezeşti, transmite Reuters.

În august, Ministerul chinez al Comerţului a anunţat că „a decis să demareze o anchetă antidumping cu privire la anumite produse lactate importate din Uniunea Europeană, începând cu data de 21 august 2024. Solicitarea de a demara o investigaţie a venit de la China Dairy Association şi China Dairy Industry Association, în numele industriei locale de lactate, iar ancheta este aşteptată să se încheie în decurs de 12 luni”.

Detaliile privind investigaţia au venit după ce în 4 octombrie statele membre UE au votat în favoarea taxelor introduse de UE pentru vehiculele electrice provenite din China.

Ţările de Jos, Franţa şi Italia au votat în favoarea tarifelor, în timp ce Belgia s-a abţinut.

Ministerul chinez al Comerţului a informat că va folosi mostre colectate de la Elvi Co Ltd (Franţa ), FrieslandCampina Nederland B.V., FrieslandCampina Belgium N.V. şi firma italiană Sterilgarda Alimenti SPA în ancheta sa.

Companiile au fost selectate pe baza volumelor de export, a structurii produselor şi a distribuţiei geografice, au precizat autorităţile de la Beijing.

Conform datelor autorităţii vamale chineze, UE este a doua sursă de export a Chinei pentru produsele lactate, după Noua Zeelandă. Anul trecut, blocul comunitar a exportat în statul asiatic produse lactate în valoare de 1,7 miliarde de euro, conform datelor Eurostat.

În septembrie, Comisia Europeană a iniţiat o acţiune în instanţă, la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), împotriva lansării de către China a unei investigaţii anti-subvenţii la anumite produse lactate importate din blocul comunitar.

„Este pentru prima dată când UE a decis să conteste o investigaţie în stadiu iniţial. Acţiunea UE a fost determinată de un model repetat, prin care China iniţiază măsuri de apărare comercială, pe baza unor acuzaţii îndoielnice şi a unor probe insuficiente, într-o perioadă scurt de timp. Prin iniţierea contestaţiei, Comisia Europeană îşi respectă angajamentele de a apăra cu fermitate interesele industriei lactatelor din blocul comunitar şi a Politicii Agricole Comune (PAC), contra procedurilor abuzive”, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Astfel, Bruxelles-ul dă asigurări că a urmărit cu atenţie investigaţia, încă de la început, cooperând deplin cu producătorii UE de lactate şi autorităţile statelor membre UE.

Consultările solicitate luni de UE reprezintă primul pas în procedurile de soluţionare a litigiilor prevăzute de OMC. Dacă nu se va ajunge la o soluţie satisfăcătoare, UE ar putea solicita o comisie înfiinţată de OMC pentru a decide asupra acestei investigaţii.

Comisia Europeană şi-a exprimat încrederea că aceste programe de subvenţii sunt pe deplin în linie cu reglementările internaţionale şi nu provoacă pagube industriei lactatelor din China.

Conform analiştilor, investigaţia demonstrează intenţia Beijingului de a contracara suprataxele introduse de Bruxelles pentru vehiculele electrice provenite din China. Produsele agricole şi alimentare sunt deseori vizate pentru bariere comerciale.

Cele mai recente știri

To Top