Cinematograful Marconi din București, inaugurat în 1930 după ce a fost proiectat de arhitectul Constantin Canănău, lăsat în paragină de câteva decenii, are mari șanse să revină la viață grație unei campanii de reabilitare: sa un secol de la inaugurare, un ONG vrea să restaureze vechiul cinema și să-l transforme în spațiu cultural, cu două săli de cinema, sală de concerte și de conferințe, un spațiu expozițional dedicat fotografiei, un hub deschis pentru tinerii studenți care urmează cursuri de teatru, film și imagine, o terasă unde vara vor avea loc și proiecții de film, dar și o cafenea și un restaurant.
Cinema Marconi a fost achiziționat de către un proprietar privat, care în parteneriat cu ARCEN, vor salva și mai ales vor reactiva, printr-un amplu proiect cultural, în anii următori, acest monument ridicat în 1926. Starea avansată de degradare necesită o mobilizare colectivă impresionantă de specialiști cu experiență dovedită în salvarea și conservarea patrimoniului construit, dar și de resurse financiare importante.
Edmond Niculușcă, președinte și fondator ARCEN, spune că reabilitarea clădirii monument istoric va fi un proiect al unei întregi comunități, fără bani de la stat. „Nu o vom face cu banii statului sau a unui privat exclusiv, ci prin mobilizarea unei întregi comunități. Lucrăm deja cu oameni de mare profesionalism pe mai multe paliere în acest proiect. O provocarea majoră va fi să atragem și o parte de fonduri europene”. În plus, ARCEN are în plan să dezvolte parteneriate internaționale pentru reactivarea acestui loc.
Reprezentanții ARCEN au susținut și o conferință de presă în care au fost prezentate ruinele fostului cinematograf, precum și planurile pentru dezvoltarea noului hub cultural.
Edmond Niculuşcă, președinte și fondator ARCEN: Cu siguranță, e la ordinul unor milioane de euro. O parte din bani există printr-un fond privat. O altă poarte din bani sperăm să-i obținem prin fonduri europene.