Comisia Europeană a anunţat miercuri cele peste o sută de întreprinderi care sunt primele semnatare ale Pactului UE privind inteligenţa artificială (AI) şi ale angajamentelor sale voluntare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Printre semnatari se numără corporaţii multinaţionale şi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) europene din diverse sectoare, inclusiv IT, telecomunicaţii, asistenţă medicală, servicii bancare, autovehicule şi aeronautică. Pactul sprijină angajamentele voluntare ale industriei de a începe să aplice principiile Regulamentului privind AI înainte de intrarea sa în vigoare şi consolidează angajamentul dintre Oficiul UE pentru AI şi toate părţile interesate relevante, inclusiv industria, societatea civilă şi mediul academic.
Angajamentele voluntare ale Pactului UE privind AI invită întreprinderile participante să se angajeze în cel puţin trei acţiuni principale: strategia de guvernanţă a AI pentru a încuraja adoptarea AI în organizare şi pentru a depune eforturi în vederea respectării în viitor a Regulamentului privind AI, cartografierea sistemelor de AI cu grad ridicat de risc: Identificarea sistemelor de AI susceptibile de a fi clasificate ca având un grad ridicat de risc în temeiul Legii privind AI şi promovarea alfabetizării şi a sensibilizării cu privire la AI în rândul personalului, asigurând dezvoltarea etică şi responsabilă a AI.
Pe lângă aceste angajamente de bază, peste jumătate dintre semnatari s-au angajat să respecte angajamente suplimentare, inclusiv să asigure supravegherea umană, să atenueze riscurile şi să eticheteze în mod transparent anumite tipuri de conţinut generat de Ai, cum ar fi deep fake. Întreprinderile sunt invitate să se alăture Pactului privind AI şi să îşi asume angajamentele esenţiale şi suplimentare în orice moment până la aplicarea deplină a Regulamentului privind AI.
Pe lângă eforturile de a ajuta întreprinderile să pună în aplicare Legea privind IA în perspectiva termenului legal, Comisia ia măsuri pentru a stimula inovarea în UE în domeniul AI. Iniţiativa privind fabricile de AI din 10 septembrie 2024 va oferi întreprinderilor nou-înfiinţate şi industriei un ghişeu unic pentru inovarea şi dezvoltarea IA, inclusiv a datelor, a talentelor şi a puterii de calcul. Fabricile de AI vor stimula, de asemenea, dezvoltarea şi validarea aplicaţiilor industriale şi ştiinţifice ale AI în sectoare-cheie europene, cum ar fi asistenţa medicală, energia, automobilele şi transporturile, apărarea şi industria aerospaţială, robotica şi industria prelucrătoare, tehnologiile curate şi agrotehnologice.
Fabricile de AI reprezintă un punct central al pachetului Comisiei privind inovarea în domeniul AI, prezentat în ianuarie 2024, împreună cu măsurile de sprijinire a capitalului de risc şi a capitalului propriu, implementarea spaţiilor europene comune ale datelor, iniţiativa „GenAI4EU” şi marea provocare în domeniul AI, care oferă întreprinderilor nou-înfiinţate sprijin financiar şi acces la supercalculatoarele UE, printre alte măsuri. Comisia va înfiinţa, de asemenea, un Consiliu european de cercetare în domeniul AI pentru a exploata potenţialul datelor, precum şi Strategia privind aplicarea AI pentru a stimula noile utilizări industriale ale AI.
Legea privind AI a intrat în vigoare la 1 august 2024. Unele dispoziţii ale Legii sunt deja pe deplin aplicabile.
Întreaga Lege privind AI va fi pe deplin aplicabilă la 2 ani de la intrarea sa în vigoare, cu unele excepţii: interdicţiile vor intra în vigoare după şase luni, normele de guvernanţă şi obligaţiile pentru modelele de AI de uz general vor deveni aplicabile după 12 luni, iar normele pentru sistemele de AI încorporate în produsele reglementate se vor aplica după 36 luni.