Opinii

Costul mare care merită plătit

Foto: iStock

Parlamentul României a aprobat, la finalul lunii octombrie, cererea Armatei de a cumpăra din SUA 32 de avioane de luptă F-35, de generația a 5-a, cu suma de 6,5 miliarde de dolari plus TVA. Aparatele vor fi livrate după anul 2030, iar Armata are în vedere, ulterior, achiziția unei a treia escadrile de F-35, de 16 avioane, care s-ar face însă la un cost mult mai mic. Odată cu primele 32 de aparate (două escadrile a câte 16 avioane), vor fi livrate și simulatoare de zbor, muniție aer-sol și aer-aer, suport logistic și servicii de instruire.

Despre visul României de a avea avioane de generația a 5-a se vorbește de aproape un deceniu, cel care a dat startul oficial fiind fostul ministru al Apărării Mircea Dușa, cel care și-a asumat și achiziția primelor 12 aparate F-16 second-hand din Portugalia. Nu toată lumea a văzut însă cu ochi buni achiziția de avioane de luptă ultraperformante. De mai bine de un an tot apar și se rostogolesc diverse teorii și idei conform cărora costul avioanelor ar fi prea mare sau că nu am avea nevoie de ele. Ba că de banii aceștia se pot crește pensiile, ba alocațiile pentru copii. Investiția e uriașă, asta e cert. Dar trebuie spus că nu avem o variantă viabilă. România nu se înarmează să intre în război cu cineva, nu a fost niciodată agresivă, însă trebuie să fie pregătită să se apere. Iar aici e bine de menționat că numeroasele critici ale unei astfel de decizii pot să aibă în spate propagandă străină venită din est. Se știe că războiul informațional și-a dovedit eficiența, așa că trebuie să fim conștienți că numeroși influenceri sau persoane publice extrem de vocale pot apăra interesele altor state. Sunt unii care o fac doar din convingere, alții chiar e posibil să fie pe statul de plată a vreunei agenții străine. Trecând peste temerile cu privire la ceea ce mai nou poartă numele de „război hibrid”, trebuie să ne întoarcem la esență. NATO obligă statele aliate să se alinieze la standardele sale de apărare. Țara noastră a avut o perioadă extrem de lungă în care a făcut doar achiziții sporadice în domeniul apărării, deoarece bugetul MApN a fost extrem de mic. România are nevoie de armele cele mai sofisticate, aflându-se într-o regiune în care apar pericole periodic, în care Rusia a devenit extrem de agresivă, iar Marea Neagră e înconjurată de conflicte din ce în ce mai fierbinți. În aceste condiții, România trebuie să fie pregătită pentru scenariul cel mai negru tocmai pentru că multă vreme nu a luat prea în serios poziția dificilă a țării: și-a lăsat industria de apărare să se degradeze, a păstrat tancurile sovietice, a cheltuit relativ puțin, foarte târziu și, uneori, extrem de prost. Iar acum chiar trebuie să recupereze!

Cele mai recente știri

To Top