Conferința Națională a platformei de comunicare Income Magazine Corporate ”România, în sfârșit la drum: Infrastructura rutieră, investiții record, provocări uriașe” care a avut loc marți 12 noiembrie 2024, a strâns laolaltă specialiști și oficiali în domeniu, pentru a aborda progresele și provocările din sectorul infrastructurii rutiere într-un moment de mobilizare fără precedent a resurselor logistice și financiare. Prezent la conferință, Cristian Pistol, directorul general CNAIR a declarat că șantierele deschise în acest moment sunt în termen, iar finalizarea lucrărilor se va desfășura conform programului.
„Eu sunt convins că cifra(140km finalizați până la sfârșitul anului) poate să rămână, cu condiția ca episodul timpuriu de iarnă să se oprească rapid. Eu sunt convins, din ce am văzut pe site-urile specializate de vreme, că acest episod va fi unul scurt.
Ar trebui să finalizăm tot ce înseamnă autostrada Buzău-Focșani, 82 km legați. Dacă mergem spre Craiova vorbim despre finalizarea tronsonului 1 Craiova Pitești și a tronsonului 4. Există posibilitatea să se realizeze anul acesta și bretelele de descărcare în A1. Ne-am propus să finalizăm cei 2km aferenți A0 să legăm DN1 de A3 și DN2, punând în valoare și cei 9km executați dar rămași fără descărcare de pe lotul 2. Totodată, după discuții cu antreprenorul italian, sunt optimist că putem da în folosință 17km din autostrada Sibiu-Pitești, autostradă pentru care am fost nevoiți să oprim circulația pe durata zilei pentru o lună de zile. Mai sunt cele 2 loturi de la Ploiești la Buzău, care sunt foarte avansate, însă piața materialelor de construcții are anumite probleme, sper însă să se fi găsit soluții să menținem termenul de deschidere și aici.
Anul 2025 vine practic cu realizarea integrală a autostrăzii A7 Moldova până la Pașcani, finanțată integral din PNRR. Sunt convins că va fi finalizată anul viitor, și așa vor fi puși în valoare toți cei 320km ai aceștia. Vor fi demarate capetele A8 și va fi finalizat drumul expres Craiova-Pitești.
În ce privește Comarnic-Brașov, a existat un studiu vechi, traseul nu a mai putut fi respectat, nu mai era oportună investiția pe acel traseu. Avem un studiu de fezabilitate în execuție, acesta va fi transferat către compania înființată de MT„, a declarat directorul general CNAIR în cadrul conferinței.