Indicele global al preţurilor produselor alimentare a coborât în luna octombrie la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate graţie scăderile înregistrate la zahăr, cereale, uleiuri vegetale şi carne, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
În luna octombrie 2023, acest indice s-a situat la o medie de 120,6 puncte, în scădere cu 0,5% faţă de nivelul de 121,3 puncte înregistrat în luna septembrie. Valoarea din luna octombrie 2023 este cu 10,9% sub cea din urmă cu 12 luni şi totodată cel mai redus nivel înregistrat după luna martie 2021.
Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, preţurile mondiale la cereale au scăzut cu 1% în luna octombrie comparativ cu septembrie, în principal ca urmare a scăderii cotaţiilor la orez şi grâu. „Preţurile internaţionale la grâu au scăzut cu 1,9% în luna octombrie, ca urmare a unor livrări peste aşteptări în SUA şi concurenţei solide între exportatori”, a precizat FAO.
Scăderi de preţuri au fost înregistrate şi la uleiuri vegetale (minus 0,7%), zahăr (minus 2,2%) şi carne (minus 0,6%).
Singurul produs alimentar la care preţurile internaţionale au crescut de la o lună la alta sunt lactatele, care potrivit FAO s-au scumpit cu 2,2% în luna octombrie, punând punct la nouă luni de scădere. „Preţurile mondiale la lapte praf au înregistrat cele mai mari creşteri, stimulate în principal de explozia cererii la import precum şi de unele incertitudini cu privire la impactul fenomentului meteo El Nino”, a informat FAO.
Separat, FAO a dat vineri publicităţii un nou raport cu privire la cererea şi oferta de cereale. FAO şi-a menţinut estimările conform cărora producţia mondială de cereale în acest an va atinge un nivel record de 2,819 miliarde de tone.