Business

FNGCIMM va putea acorda garanţii financiare prin programul InvestEU

bani investitii euro

Comisia Europeană a transmis Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii rezultatul oficial al evaluării pe piloni, în vederea acceptării FNGCIMM în calitate de partener de implementare în cadrul Programului InvestEU.

Rezultatul pozitiv al Raportului de evaluare pe piloni şi aprobarea acestuia de către Comisia Europeană reflectă progresele semnificative înregistrate de FNGCIMM în planul definirii unui statut instituţional pe deplin compatibil cu exigenţele legislative şi operaţionale comunitare. FNGCIMM SA IFN va deveni, astfel, primul fond de garantare agreat de CE pentru un parteneriat în cadrul InvestEU, alăturându-se instituţiilor financiare proprii ale UE, Banca Europeană de Investiţii, Fondul European de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi altor instituţii financiare prestigioase din Italia, Franţa, Spania Olanda, Belgia, Ungaria, Polonia, Bulgaria şi Cehia, susţin reprezentanţii FNGCIMM.

„Această scrisoare de acceptanţă marchează încheierea cu succes a unui proces complex de verificare, atât într-o fază naţională, cât şi la nivelul Comisiei Europene. Este un proiect pe care l-am lansat în urmă cu trei ani şi care, acum, deschide o perspectivă mult mai largă pentru finanţarea IMM-urlor din România. Transferăm în acelaşi timp, către programul de garantare european, riscul pe care şi l-a asumat în ultimii ani statul român şi bugetul de stat, care, în perioada 2020 – 2023, au asigurat circa 85.000 de garanţii în valoare de 54,3 miliarde lei, pentru susţinerea accesului IMM-urilor la finanţare. Prin cele 18 programe guvernamentale de garantare, am acordat un număr record de garanţii la nivel european, ceea ce reflectă disponibilitatea sectorului antreprenorial din România de a accesa instrumente financiare mai sofisticate. Aceste garanţii nu au avut doar rolul de a asigura o infuzie semnificativă de capital în economie, dar au mai realizat un pas important, acela de a deschide apetitul băncilor să finanţeze sectorul IMM-urilor, care, la rândul lor, au fost stimulate să dezvolte planuri de afaceri mai sustenabile şi să adopte o etică a afacerilor, astfel încât să devină bancabile”, a declarat Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM.

Fondul InvestEU, cea mai importantă componentă a Programului InvestEU, este un instrument creat pentru a sprijini investiţiile în domenii de acţiune prioritară a Uniunii Europene, în vederea remedierii deficienţelor pieţei sau a unor domenii cu investiţii suboptime. Programul funcţionează prin intermediul a patru linii de de politici care reflectă priorităţile politice cheie ale Uniunii : (1) Infrastructura Durabilă; (2) Cercetarea, Inovarea şi Digitalizarea; (3) IMM-urile; şi (4) Investiţiile Sociale şi Competenţele.

Odată cu primirea Scrisorii de Confirmare de la Comisia Europeană, FNGCIMM va putea iniţia demersurile pentru a participa la cel de-al doilea apel pentru selectarea partenerilor de implementare în cadrul Programului InvestEU organizat de Comisia Europeană în anul 2024, apel pentru care sunt alocate fonduri în sumă de 1,37 miliarde euro (garanţie UE).

Printre produsele de garantare pe care FNGCIMM le pregăteşte pentru a fi propuse selectării CE în scopul obţinerii garanţie UE se numără garanţia plafonată de portofoliu health & medical, care va susţine accesul la credite pentru capital de lucru şi investiţii pentru beneficiarii din sectorul medical şi cele conexe, pentru prestatorii de servicii de sănătate şi de servicii sociale ale tuturor formelor de organizare a activităţilor medicale şi sănătate sub iniţiativă privată, inclusiv a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie şi a companiilor mari.

Suma maximă garantată este de maximum 200.000 euro per operaţiune/împrumut. Rata de acoperire a garanţiei este de până la 80% din facilitatea de împrumut, din care 25% este acoperită de FNGCIMM şi 75% de garanţia UE. Solicitanţii sunt IMM-uri sau orice alte forme private de organizare a activităţilor cu caracter medical, în stadiu de creştere care încep cu al patrulea an de activitate. Minim 20% din costul total al proiectului urmează să fie finanţat din resurse proprii ale beneficiarilor.

O altă garanţie avută în vedere este cea pentru credite destinate eficienţei energetice a locuinţelor individuale. Garanţia va avea ca obiectiv accesul la finanţări destinate renovărilor pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor individuale. Beneficiarii sunt persoanele fizice care deţin în proprietate (minim 50%) o locuinţă individuală pe care doresc să o renoveze în scopul îmbunătăţirii eficienţei sale energetice.

Finanţarea poate fi de maximum 100.000.000 euro, din care valoarea maximă a finanţării garantate va fi de până la 50.000 euro. Rata de acoperire a garanţiei este de până la 80% din facilitatea de împrumut, din care 16% este acoperită de FNGCIMM şi 64% de garanţia UE.

O altă garanţie este ScaleUP. Beneficiari eligibili sunt întreprinderile care au cel puţin 10 salariaţi cu 3 ani înainte de data ultimelor situaţii financiare depuse şi a căror rată medie de creştere anuală a cifrei de afaceri sau a numărului de salariaţi a fost mai mare de 10% conform mediei ultimilor 3 ani financiari încheiaţi.

Suma maximă per finanţare va fi de 1.000.000 euro, rata de acoperire a instituţiei de credit – 350.000 euro (35% din credit), rata de garantare 650.000 euro, din care 325.000 euro garanţia UE (32,5% din împrumut) şi 325.000 euro garanţia partenerului de implementare (32,5% din împrumut). Se va acorda sprijin pentru finanţarea pe o durată de 7 ani pentru investiţii, respectiv 3 ani pentru linii de credit cu posibilitate de prelungire pe încă 3 ani.

Totodată, FNGCIMM are în vedere să propună garanţia plafonată de portofoliu Agricultura sustenabilă. Beneficiarii sunt toate categoriile de fermieri, inclusiv IMM-uri, întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie, întreprinderile mari, începând cu trei ani de activitate. Suma maximă per finanţare sau operaţiune de investiţie susţinută prin intermediul garanţiei de portofoliu de InvestEU va fi de 200.000 euro. Acoperirea riscului este susţinută în proporţie de până la 80% de garanţia UE, din care 25% din FNGCIMM. Se va acorda sprijin pentru finanţarea pe termen scurt şi mediu, cu o durată de până la 60 de luni.

InvestEU este un program al Uniunii Europene (UE) care are scopul de a sprijini investiţiile în Europa pentru a stimula creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, gestionat de Comisia Europeană, în colaborare cu alte instituţii financiare şi de investiţii. Programul furnizează sprijin financiar şi asistenţă tehnică pentru proiecte din diferite domenii, cum ar fi infrastructura, cercetarea şi inovarea, întreprinderile mici şi mijlocii, energia durabilă şi dezvoltarea urbană.

Obţinerea statutului de partener InvestEU aduce unei organizaţii avantaje legate de accesul la capital şi la o gamă largă de instrumente financiare şi asistenţă tehnică pentru susţinerea proiectelor de investiţii, pentru dezvoltarea de proiecte şi iniţiative cu impact economic şi social semnificativ.

În acelaşi timp, organizaţiile partenere InvestEU pot beneficia de avantajele unei reţele extinse de parteneri, care facilitează colaborări strategice şi accesul la resurse şi schimburi de bune practici, inclusiv sprijin tehnic şi consultanţă pentru evaluarea proiectelor, structurare financiară, gestionarea riscurilor şi alte aspecte legate de investiţii.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii este cea mai mare instituţie financiară nebancară din România, având ca unic acţionar Statul Român, deţine un rol important în crearea şi menţinerea a numeroase locuri de muncă, şi este un contributor important la bugetul de stat, prin valoarea impozitului pe profit şi pe seama dividendelor repartizate acţionarului în fiecare an.

Cele mai recente știri

To Top